Cel puţin 42 de morţi în urma unui incendiu la o închisoare din Tunisia
Cel puţin 42 de prizonieri au murit, sâmbătă, în incendiul unei închisori din Monastir, în partea central-estică a Tunisiei, a declarat un medic de la spitalul local, citat de AFP.
"Treizeci şi unu de cadavre au fost transportate la morgă şi au urmat alte 11", a declarat doctorul Ali Chatli, şeful serviciilor de medicină legală ale spitalului Fatouma Bourguiba din Monastir, oraş situat la 160 de kilometri sud de capitala Tunis.
Potrivit lui Chatli, incendiul s-a declanşat în momentul în care un deţinut a dat foc unei saltele într-un dormitor în care se aflau 90 de eprsoane, în cadrul unei tentative de evadare care s-a transformat în panică din cauza focurilor de armă trase în apropiere de închisoare.
El a precizat că toate victimele primului grup au fost identificate, urmând ca aceeaşi procedură să se aplice şi în cazul celorlalte 11 cadavre, informează Mediafax
Acesta este incidentul cu cel mai mare număr de morţi de la începutul revoltelor care au condus la fuga din ţară, vineri, a fostului şef de stat Zine El Abidine Ben Ali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News