Data publicării:

Cel puțin 150 de arestări în Franța, în urma protestelor violente. Poliția a dat cu gaze lacrimogene / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash
Suburbia Nanterre, unde un tânăr în vârstă de 17 ani a fost ucis, s-a confruntat cu a doua noapte de violențe, în timp ce oamenii au ieșit în stradă și în alte orașe din țară.

Cel puțin 150 de persoane au fost arestate în Franța în urma protestelor, după ce un șofer în vârstă de 17 ani a fost ucis de poliție, scrie Sky News.

Suburbia Nanterre, unde șoferul în vârstă de 17 ani a fost ucis, s-a confruntat cu o altă noapte cu violențe, miercuri spre joi, când poliția a dat cu gaze lacrimogene și protestatarii au tras cu artificii către ofițeri.

Ministrul de Interne Gerald Darmanin a declarat: „O noapte de violențe insuportabile împotriva simbolurilor Republicii: primării, școli și secții de poliție incendiate sau atacate. 150 de arestări. Să le fie rușine celor care nu au făcut apel la calm“.

Protestatarii au incendiat mașini și clădiri, în timp ce oamenii au ieșit în stradă și în alte zone ale capitalei.

Tulburări au fost semnalate și în orașele nordice Lille și Amiens, dar și în Dijon și Toulouse.

Anterior, guvernul a făcut apel la calm și a spus că 2.000 de polițiști au fost mobilizați în capitală.

Manifestațiile au izbucnit pe fondul fondul acuzațiilor de brutalitate a poliției și a furiei crescânde din cauza morții de marți a tânărului, numit în rapoartele locale drept Nael M.

Printre cei care au vorbit se numără starul francez de fotbal Kylian Mbappe, care a descris ceea ce s-a întâmplat drept o „situație inacceptabilă”.

Anterior, președintele Franței, Emmanuel Macron, a numit uciderea tânărului drept „inexplicabilă și nescuzabilă”.

Procurorii susțin că adolescentul nu a respectat ordinul de a opri mașina și că ofițerii s-au temut pentru viața lor după ce el a amenințat că îi va călca cu mașina, dar acest lucru este contestat de avocații familiei sale.

Ei au dovadă un videoclip care circulă online, care arată doi ofițeri de poliție care stau la ușa din partea șoferului a mașinii, înainte ca vehiculul să plece și un ofițer să deschidă focul.

Ulterior, mașina face un accident, în apropiere.

Între timp, într-un videoclip distribuit pe TikTok, o femeie identificată drept mama lui Nael a făcut un apel pentru un marș comemorativ la Nanterre.

„Veniți toți, vom conduce o revoltă pentru fiul meu”, a spus ea.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel