Cel mai mare parc industrial din Dâmboviţa se implică în campania de vaccinare
Parcul Industrial Moreni se implică în campania de vaccinare prin înființarea unui cabinet unde se pot imuniza, la cerere, angajații firmelor care își desfășoară activitatea în cadrul parcului.
“De astăzi, cei aproape 900 de oameni care lucrează în incinta Parcului Industrial de la Moreni au posibilitatea să se vaccineze împotriva COVID-19 chiar la locul de muncă. Am răspuns astfel apelului făcut de administratorii firmelor care își desfășoară activitatea în Parc și am înființat un centru de vaccinare care va fi funcționa de fiecare dată când se solicită acest lucru.
De asemenea, le mulțumesc cadrelor medicale care vor asigura imunizarea angajaților din Parc” a anunțat Corneliu Ștefan, președintele CJD. Consiliul județean Dâmbovița este unic acționar al parcului.
Astăzi, conform datelor oficiale, la nivelul județului Dâmbovița s-a depășit un prag psihologic de 100.000 de persoane vaccinate. Din acestea, pentru 82.000 schema de vaccinare este încheiată, transmite Gazeta Dâmboviţei.
Puțin peste 41.000 de români vaccinați în ultimele 24 de ore
Puțin peste 41.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
41.228 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. În total, 4.531.945 de români au fost vaccinați de la începutul campaniei, din care 4.137.945 cu schema completă.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, vineri, la ora 17.00, situația vaccinărilor în România este următoarea: număr de doze administrate în ultimele 24 de ore împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech 27.792, Moderna 2.626, AstraZeneca 1.689, iar Johnson&Johnson 9.121.
În ultimele 24 de ore au fost 20 de reacții comune și minore la vaccinare, din care două este de tip local și 18 reprezintă reacții generale. În ceea ce privește numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 16.364 de reacții comune și minore, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News