Cel mai ieftin bilet la Coldplay costă cât salariul mediu în România / Prețuri uriașe, cu o zi înainte de prevânzare / foto
Biletele pentru concertul Coldplay de la București au fost puse deja în vânzare de cel puțin o platformă dedicată evenimentelor, deși data oficială de pre-vânzare este mâine, 25 iulie.
Cu o zi înainte de prevânzarea anunțată oficial, de trupa Coldplay, platforma Viagogo propune niște prețuri exorbitante la bilete.
Lista de prețuri propusă de site:
Floor - 2.995 de lei;
Long Side Upper Tier - 3.305 de lei;
Floor - 3.839 de lei;
Behind the Goal Upper Tier - 4.647 de lei;
Behind the Goal Middle Tier - 5.811 de lei;
Long Side Lower Tier - 6.462 de lei.
Ce prețuri ar putea exista pe 25 iulie, la prevânzare?
În ciuda prețurilor disponibile acum, trupa Coldplay a promis tarife mult mai mici la anunțul turneului. De pildă, în cazul concertului de pe Stadionul Olimpic din Helsinki, prețurile oficiale la prevânzare pornesc de la 56,50 € / 89,50 € / 109,50 € / 119,50 € / 139,50 € / 161,50 € plus o taxă de livrare.
Prevânzarea pentru Atena, București, Budapesta, Lyon, Roma și Helsinki va avea loc la ora locală 9:00, pe 25 iulie.
Prevânzarea pentru Dusseldorf, Munchen, Viena și Dublin va avea loc la ora locală 10:00, pe 25 iulie.
Biletele din campania de vânzare generală vor fi eliberate la ora locală 10:00, vineri, 28 iulie.
Datele oficiale ale turneului din 2024
- 8 iunie – Atena, Stadionul Olimpic
- 12 iunie – București, Arena Națională
- 16 iunie – Budapesta, Arena
- 22-23 iunie – Lyon, Groupama Stadium
- 12-13 iulie – Roma, Stadio Olimpico
- 20-21 iulie – Düsseldorf, Merkur Spiel-Arena
- 28 iulie – Helsinki, Olympiastadion
- 15 și 17 august – München, Olympiastadion
- 21-22 august – Viena, Ernst-Happel-Stadion
- 29-30 august – Dublin, Croke Park
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News