Data publicării:

Cei șase ostatici găsiți morți într-un tunel au fost executați de Hamas, susține Netanyahu. Hamas ”va plăti un preț foarte mare”

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a lansat un avertisment dur pentru gruparea Hamas, care i-a executat cu cei șase ostatici găsiți morți într-un tunel din Gaza.

Benjamin Netanyahu, premierul israelian, a declarat luni seara că cei șase ostatici găsiți morți într-un tunel din Fâșia Gaza și aduși duminică în Israel au fost ”executați” de Hamas cu un ”glonț în ceafă”, relatează AFP.

”Acești criminali au executat șase dintre ostaticii noștri împușcându-i în ceafă”, a afirmat el în cadrul unei conferințe de de presă.

Benjamin Netanyahu și-a cerut ”iertare” de la familiile celor șase ostatici israelieni găsiți morți în Gaza și îngropați în Israel duminică și luni.

”Îmi cer iertare că nu i-am readus în viață. Am fost aproape, dar nu am reușit”, a declarat premierul israelian în cadrul conferinței de presă, adăugând că mișcarea islamistă palestiniană Hamas ”va plăti un preț foarte mare”.

Aproape 1.200 de morți, în atacul din 7 octombrie

Reamintim că în timpul atacului Hamas de la 7 octombrie, 251 de persoane au fost răpite din Israel și transportate în Fâșia Gaza. Acest atac de amploare, cel mai sângeros din ultimii 50 de ani, s-a soldat cu moartea a aproape 1.200 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanț al AFP bazat pe date oficiale.

Represaliile israeliene s-au soldat cu cel puțin 40.691 de morți în Fâșia Gaza, potrivit Ministerului Sănătății al Hamas, au provocat un dezastru umanitar și strămutarea a aproape întregii populații de 2,4 milioane de locuitori. Potrivit ONU, majoritatea morților sunt femei și minori.

Biden: Netanyahu nu face suficient pentru a salva ostaticii și a asigura acordul de încetare a focului

Președintele Joe Biden a declarat luni că premierul israelian Benjamin Netanyahu nu face suficient pentru a asigura eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas și a adăugat că este ”aproape” de a prezenta un acord final negociatorilor. Se caută o formulă prin care ostaticii vor fi aduși acasă, iar focul se va opri în Gaza.

”Suntem foarte aproape de asta”, a spus el când a fost întrebat de CNN dacă intenționează să prezinte o propunere finală.

Comentariile președintelui au venit în timp ce se întorcea la Casa Albă pentru a se întâlni cu oficialii americani. Aceștia au lucrat la un acord care să obțină cele două mari obiective, eliberarea ostaticilor și oprirea focului.

Vicepreședintele Kamala Harris, candidatul democrat la președinție, plănuia, de asemenea, să participe la întâlnire înainte de a se alătura lui Biden pentru un eveniment de campanie în Pittsburgh. Citește articolul complet aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel