Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a apreciat joi drept "parţial admisibilă" plângerea depusă de Ucraina împotriva Rusiei după anexarea Crimeei în 2014, o decizie pe fond urmând să intervină "la o dată ulterioară", relatează Agerpres, citând AFP.
Kievul acuză Moscova că s-a făcut vinovată de "numeroase încălcări ale Convenţiei europene a drepturilor omului în Crimeea" din februarie 2014 până în august 2015, menţionează CEDO într-un comunicat.Potrivit Curţii, Rusia a exercitat într-adevăr un "control efectiv" asupra Crimeei, după cum demonstrează "amploarea şi puterea prezenţei militare ruse" în peninsula ucraineană.
Această prezenţă, potrivit CEDO, "a fost întărită din ianuarie până în martie 2014 fără consimţământul autorităţilor ucrainene şi în absenţa vreunui element care să sugereze că o ameninţare ar viza trupele ruseşti staţionate în Crimeea".
"Probe suficiente"
Documentul, continuă CEDO, are la bază "elemente de informare detaliate şi specifice, prezentate cu probe suficiente care indică faptul că soldaţii ruşi nu erau observatori pasivi, ci că ei participaseră activ la evenimentele reclamate".
CEDO relevă de asemenea că nu i s-a cerut să stabilească "dacă integrarea Crimeei, potrivit dreptului rusesc, în componenţa Federaţiei Ruse, este legală din punct de vedere al dreptului internaţional".
Amintim că anexarea de către Rusia în 2014 a peninsulei ucrainene Crimeea a fost urmată de un conflict armat cu separatişti proruşi în estul Ucrainei, care continuă şi în prezent în pofida numeroaselor armistiţii, soldat cu aproape 13.000 de morţi, conform cifrelor ONU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Școala de șoferi pe vremuri vs. prezent. Titi Aur: Asta se făcea pe timpul meu / video
- Registrul Național de Implant Cohlear, o prioritate națională
- România, în lipsa unui brand internațional, devine țara „De ce nu?” pentru turiștii străini. Expert în turism, explicație
- Titi Aur spune adevărul despre „șmecherii” care merg în urma ambulanțelor. „Cei care au făcut loc vor fi frustrați și nu vor mai face data viitoare”