Data publicării:

CEC a inițiat programele Student Invest și Family Start. Iată care sunt beneficiile pentru studenți și tinere familii

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
 Arhiva foto
Arhiva foto

CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, primește de azi cereri pentru credite în cadrul programelor Student Invest și Family Start.  

”Prin cele două programe guvernamentale se pot obține finanțări de până la 50 000 lei (Student Invest), respectiv 75 000 lei (Family Start) cu garanții de stat și dobânzi și comisioane subvenționate. 

După aprobarea creditului, sumele pot fi utilizate pe baza documentelor justificative prezentate de client. Durata maximă a creditelor Family Start și Student Invest este până la 10 ani, cu perioadă de grație până la 5 ani.

Ce presupune fiecare program

Prin Programul Student Invest, tinerii, cu vârste cuprinse între 18 și 31 de ani neîmpliniți, care sunt cuprinși în instituțiile de învățământ pot obține credite de nevoi personale pentru plata taxelor de școlarizare, plata căminului sau a chiriei sau chiar avans pentru locuință. Dobânda și comisioanele de analiză, precum și comisioanele de gestiune a garanțiilor sunt subvenționate integral de către stat. Pentru un credit de 50 000 lei, pe 10 ani, rata lunară se ridică la 417 lei, în condițiile utilizării integrale a sumei de la început. Clientul va rambursa doar suma împrumutată, fără costuri suplimentare. Creditele pot fi accesate și de cei care nu sunt salariați, cu condiția existenței unui codebitor.

Prin Programul Family Start tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani neîmpliniți care își intemeiază o familie pot obține credite de nevoi personale pentru evenimentele importante din viața familiei, cum ar fi nunta sau botezul, educația și creșterea copiilor, achitarea avansului pentru o mașină de familie. Comisioanele de analiză a creditului și gestiune a garanțiilor sunt subvenționate de stat, precum și 75% din dobândă, astfel că singurul cost suportat de clienți va fi 25% din dobânda (IRCC +4%/an). În cazul unui credit de 75 000 lei pe 10 ani, utilizat integral la semnarea contractului, rata lunară se ridică la 691 lei, iar costul total al creditului la 82 892 lei.

Despre CEC Bank 

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 53,3 de miliarde lei, la sfârșitul primului semestru din 2022.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, internet banking, mobile banking și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.

Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro”, se arată în comunicat.

Citește și:

Mai multe bănci s-au alăturat programului IMM Invest Plus. Cât însumează creditele care pot fi acordate

FNGCIMM, garanţii de miliarde de lei în primele 9 luni. Dumitru Nancu anunță cel mai mare profit din istorie

Ce se întâmplă cu banii din bănci și creditele. Declarația zilei de la BNR

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel