Data publicării:

„Ceauşescu şi poporul", serial documentar în premieră la TVR

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

În cadrul ciclului TVR 60 - din 13 decembrie, în fiecare marţi, de la ora 20.00, la TVR 2, puteţi urmări primele trei episoade ale documentarului Ceauşescu şi poporul - un adevărat document istoric despre epoca Ceauşescu – realizat, după 26 de ani de la căderea regimului comunist, de Răzvan Butaru.

"Când m-am apucat de lucru la acest proiect m-am gândit că nu vreau să trăiesc clipa în care fata mea Maria, acum doar un copil, o să îmi ceară socoteală că generaţia mea a fost împotriva unui „erou al naţiei", care a făcut numai bine ţării şi care a fost ucis mişeleşte. M-am gândit că ea şi generaţia ei trebuie să ştie adevărul ca să nu rişte vreodată să se întoarcă în trecut, pe un drum greşit şi să nu ajungă să trăiască ororile comunismului de orice fel", mărturiseşte Răzvan Butaru. Vor fi prezentate de-a lungul serialului interviuri inedite cu: Ion Iliescu, Cornel Burtică, Mircea Maliţa, sau cu istoricii Marius Oprea, Florin Soare, Daniela Mustaţă - despre cum era şi cum gândea Ceauşescu după ce a ajuns la putere.

Primul episod, de marţi, 13 decembrie, tratează perioada de început (1965 - 1971) – în care Ceauşescu a preluat şi şi-a consolidet puterea. Ion Iliescu şi academicianul Mircea Maliţa (fost Ministru Adjunct de Externe şi mai apoi Ambasador al României în SUA) vor relata ce s-a întâmplat cu adevărat în acea perioadă, care este adevărul despre cum a preluat puterea Ceauşescu, ce se ascunde în spatele discursului său din august 1968 împotriva invadării Cehoslovaciei de către URSS, care a fost momentul de cotitură în politica lui Ceauşescu şi care a fost declicul schimbărilor ce au urmat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel