Ceauşescu, "cu toate păcatele lui, cel care a pornit schimbarea" în literatura română
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Daniel Cristea-Enache a vorbit, în cadrul emisiunii De Ce Citim, despre generația anilor ’60 în literatura română.

Într-o emisiune despre opera scriitorului Cezar Ivănescu, criticul literar Daniel Cristea-Enache a punctat rolul covârșitor pe care l-a avut schimbarea paradigmei politice în evoluția vieții literare din România anilor ’60:

„Aș vrea să îl încadrăm pe Cezar Ivănescu în faimoasa generație ’60. De ce se numește generația ’60? Pentru că acești autori au debutat editorial, cu volum, în interiorul acelui deceniu și a fost acel moment foarte fast al sfârșitului epocii Dej și începutul epocii Ceaușescu. Se întâmpla la mijlocul deceniului, iar mica liberalizare era anticipată chiar de la finele epocii Dej.“, a spus Daniel Cristea-Enache.

„Cu toate păcatele lui, cred că a fost cel care a pornit schimbarea asta, de distanțare de Uniunea Sovietică. Toate aceste lucruri s-au reflectat în literatură“, a punctat Flaviu Predescu.

„În 1963 au fost eliberați deținuții politici și această generație începe să fie lăsată să scrie și să publice altfel de poezie decât se întâmpla cu zece ani mai devreme, în epoca sinistră a realismului socialist, epoca propagandistică, epoca discursului unic, a temelor obligatorii, cu tractorul, cu abatajul, cu depășirea planului, cu mulgătoarele fruntașe și chiaburi. Acum, citind din Cezar Ivănescu vedem cum, deodată, poezia românească s-a schimbat și Cezar Ivănescu este printre campionii imaginarului poetic, el debutând în 1968, spre sfârșitul acestui deceniu.

De altfel, a debutat în momentul de maximă glorie pe plan european și mondial al lui Nicolae Ceaușescu, cel care nu a vrut să participe la reprimarea Primăverii de la Praga. A făcut figură separată și a ținut un discurs unde a fost aclamat de o mulțime uriașă de oameni, cu un entuziasm real, nu simulat.“, a mai precizat Daniel-Cristea-Enache.

CITEȘTE ȘI   -  EXCLUSIV  Mircea Cărtărescu, tradus în străinătate pe banii României. Daniel Cristea-Enache: Să le facem dreptate scriitorilor importanţi

România n-a găsit bani pentru Cezar Ivănescu. Daniel Cristea-Enache: A fost nevoie să vină albanezii să finanțeze cartea!

În cadrul emisiunii De Ce Citim de la DC News, criticul literar Daniel Cristea-Enache a vorbit despre cartea „Rod/Fryt” de Cezar Ivănescu, un volum bilingv finanțat de statul albanez:

„Am în mâini o antologie foarte frumoasă din creația unui poet foarte important și foarte iubit, Cezar Ivănescu. A apărut la o editură albaneză, e o antologie bilingvă, româno-albaneză. M-am uitat să văd dacă această carte are vreo finanțare sau măcar o finanțare parțială, simbolică a vreunei instituții din România care se ocupă cu traducerea autorilor români în străinătate.

Statul Român și instituțiile specializate finanțează extrem de multe cărți și de mulți autori, dar la acest poet atât de important pentru literatura română postbelică, cei care au asigurat finanțarea acestei cărți au fost albanezi. Nu știu cum să spun, trebuie să vină albanezii și să dea bani pentru ca o antologie din creația unui mare poet român să apară în asemenea condiții. Câte asemenea cărți care apărute în aceste condiții ați văzut în ultimii ani? Câte astfel de cărți ați văzut editate și subvenționate în ultimii ani?“, a întrebat Daniel Cristea-Enache (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel