Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Cearta Ponta –Dragnea – o perspectivă rațional-afectivă
Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Politica
"Se spune că nu este bine să te bagi când doi prieteni se ceartă, dar cel mai recent conflict dintre Victor Ponta și Liviu Dragnea merită o încercare de-ai împăca", scrie într-o analiză pentru DC News Flaviu Predescu.
Acest ultim conflict este un efect cu adevărat real al lipsei de comunicare dintre doi vechi camarazi. Până acum a mai mers cum a mai mers, fiecare și-a mai spus din păsuri sub forma unui apropo sau a unei glume, uneori replicile fiind chiar nostime și sporind popularitatea protagoniștilor. De curând cearta fraticidă a atins un nou grad de intensitate afectivă și de aici până la alte tipuri de acțiuni nu va mai fi decât un pas. De regulă, oamenii politici sunt mai orgolioși, iar multe dintre extincțiile sau pedepsele pe care și le aplică reciproc vin din nevoia de a se re-legitima în fața prietenilor, familiilor sau colegilor, interpretând ca pe o slăbiciune gestul de a nu răspunde la un atac.
Ce mă surprinde este faptul că din ce știu nici unul nu era omul cerții cu spectatori, iar acum chiar asta se întâmplă. Mă întreb ce spune acum în sinea sa președintele Iohannis, care fie zâmbește, fie este invidios, pentru că iar a fost luat prin surprindere și lui cu adevărat îi lipsește un sparring partener care să-l țină în formă. Dar, deh, președintele n-a vrut un sparring partener, ci a vrut un PNL mai docil, în sensul de controlabil. Dacă Cioloș a plecat în exil politic și șeful de la Cotroceni a rămas aproape singur, după ce în anul trecut își pierdea unul dintre cei mai fideli soldați, pe Dan Mihalache.
Ce se întâmplă între fostul și actualul președinte al PSD este altceva acum. Când se fac divulgări de genul cine a fost mai prieten cu Bau Bau sau cui i-a fost mai frică de Bau Bau, deja lucrurile iau o turnură cel puțin copilărească. Dacă ar fi să privim așa, trebuie să fim sinceri și să spunem în primul rând că Bau Bau n-a fost atât de rău precum îl portretizează mass-media. A fost, pe fond, un om implicat, cu care, toți cei care aveau funcții cheie, s-au vrut în relații cel puțin bune și asta nu pentru că le-o cerea el. În viață, a fi prieten cu cel care știe „la cât e ceasul", pentru ca astfel să poți prinde trenul, este un avantaj și nu văd de ce cineva s-ar pune rău cu el sau l-ar ignora pe parcursul unei funcții publice.
[citeste si]
Mă rog, acum, din punctul ăsta de vedere cred că greșește fostul șef PSD, pe care deși îl știu de atâția ani, chiar în acest moment de viață mai că nu îl recunosc. Mi se pare că pe tema asta, cu cât vorbește mai mult și cu cât se enervează mai tare, cu atât greșește mai mult. Victore, un prieten adevărat ar avea curaj în mod normal să-ți spună că greșești. Din păcate, sunt multe situații de viață în care cei din jur doar ne aprobă, ca apoi, la greu să se dezică dureros, nu doar de ceea ce spunem, ci și de omul care suntem. Asta e valabilă pentru noi toți.
Deci Puterea este și despre izolare. Puterea se izolează și izolează tocmai pentru că așa se manifestă ea, iar acest lucru, desigur, rănește orgoliile celor care o înțeleg sau poate modifica atât comportamente cât și vechi percepții. Și atunci, mai simplu spus, dacă V. Ponta s-a simțit izolat de șeful său politic și L. Dragnea n-a făcut nimic în sensul scoaterii lui Ponta din izolare, V.Ponta a interpretat gestul ca pe o nedreptate.
Rămâne un cui a lui Pepelea, dincolo de alte aspecte, care i-au făcut cândva inseparabili pe cei doi, și anume faptul că au fost prea apropiați, astfel încât acum, orice comportament diferit al unuia sau al celuilalt, este privit ca un afront reciproc. Dar sunt oare sincere prieteniile care se fac în politică?
Bat-o vina de comunicare și bat-o vina, în general de Putere, că mult îi mai dezbină pe oameni, ca înfinal, după ce-i ridiculizează, îi golește de măduvă sufletească și îi condamnă la tirania etichetei, așa cum au pățit și alții. Nimeni nu scapă.
În astfel de situații este nevoie de spirit lucid, cum ar spune Ion Iliescu. Mulți ani m-am gândit la vorba asta, spiritul ținând de afectiv, de suflet, iar luciditatea (lumina) ține de minte. Cei doi sunt iubiți și respectați în PSD, iar acest important capital n-ar fi trebuit scos la mezat și niciunul n-ar fi trebuit să ignore sentimentele sau dorințele celuilalt. PSD a fost mereu un partid viu dar acest tip de „meciuri" nu i-au făcut nicicând bine, iar partidul a ținut întotdeauna cu șeful în exercițiu. Asta l-a și făcut puternic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
