Data publicării:
Cea mai sigură investiție. Adrian Negrescu: Dobândă bună, nu vei pierde banii sub nicio formă
Află în articol care este cea mai sigură investiție, în contextul economic actual.
L-am contactat pe analistul economic Adrian Negrescu pentru a afla care ar fi cele mai bune investiții pe care un om simplu le poate face în acest moment.
DC News: Care ar fi cele mai bune investiții ale momentului. În ce să investească omul simplu pentru a nu-și pierde economiile odată cu investiția?
”În momentul de față, cea mai sigură investiție o reprezintă titlurile de stat. Îți asigură o dobândă destul de bună, raportat la cea ce se întâmplă în piață. Ai garanția că nu vei pierde banii sub nicio formă. Pe de altă parte, dacă vrei să investești bani, cel mai bine este să investești în lucruri de valoare, având în vedere inflația importantă, mare, cu care ne confruntăm. Cu privire la investițiile în acțiuni, merg în continuare pe ideea că titlurile companiilor energetice, companiilor care oferă resurse naturale, vorbim aici despre petrol, gaze, energie electrică, sunt printre cele mai interesante, mai ales că ne îndreptăm spre sezonul rece. Pe fondul problemelor clasice deja în sectorul energetic, acțiunile acestor companii vor crește”, a declarat Adrian Negrescu, analist economic, pentru DC News.
Chiar dacă, oficial, rata anuală a inflaţiei a scăzut, în iunie 2024, la 4,94%, de la 5,12% în mai, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,10%, cele nealimentare cu 6,28%, iar serviciile cu 8,81%, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Ce este inflația?
Prețurile pe care la au bunurile și serviciile se pot modifica în orice moment, într-o economie de piață. Atunci când se înregistrează o creștere generalizată a prețurilor bunurilor și serviciilor, nu doar a unui articol specific, discutăm despre inflație. Totodată, inflația scade valoarea monedei în timp. Prin urmare, inflația este creșterea generalizată a prețurilor.
La calcularea creșterii medii a prețurilor, se are în considerare o pondere mai mare prețurilor produselor pentru care cheltuim mai mult, respectiv electricitatea, decât celor ale produselor pentru care cheltuim mai puțin, precum zahărul sau timbrele poștale. Astfel, unele variații ale prețurilor sunt mai importante decât altele.
Fiecare familie are propriile obiceiuri de consum. Unele au un autoturism și consumă carne. Altele preferă exclusiv folosirea mijloacelor de transport în comun sau alimentația vegetariană. Media obiceiurilor de consum ale gospodăriilor populației, luate per ansamblu, determină ponderea pe care diferite produse și servicii o au atunci când se măsoară inflația.
Ce este luat în vedere la calcularea inflației
Toate bunurile și serviciile care intră în consumul gospodăriilor populației sunt luate la calcularea inflației, inclusiv: articole zilnice (alimente, ziare și benzina), bunuri de folosință pe termen lung (îmbrăcăminte, calculatoarele personale și mașinile de spălat), (servicii asigurările și închirierea de locuințe). Compară prețul coșului de consum de la an la an
Toate bunurile și serviciile consumate de gospodăriile populației într-un an sunt reprezentate într-un ”coș” de produse. Totodată, fiecare produs din acest coș are un preț, care se poate modifica în timp. Rata anuală a inflației este reprezentată de prețul coșului integral într-o anumită lună în comparație cu prețul acestuia în aceeași lună a anului anterior, conform ecb.europa.eu.
DCMedia Group, prin DCNews și DCBusiness, derulează, în luna august, campania DC Educație Financiară, cu rolul de a informa românii despre importanța educației financiare în gestionarea bugetului propriu.
Această campanie este susținută de:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News