Cea mai puternică rugăciune pentru sănătate a părintelui Arsenie Boca
Autor: Rodica Mitu | Publicat pe: 24 sep 2022, 22:46
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Cea mai puternică rugăciune pentru sănătate a părintelui Arsenie Boca se rostește pentru a scăpa de boli.

Iată cea mai puternică rugăciune pentru sănătate a părintelui Arsenie Boca:

„Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost împodobit cu adânc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm în vreme de durere şi mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoşii fiii tăi duhovnicești şi mijloceşte către Preabunul nostru Mântuitor, iertare de păcate şi vindecare de toată neputinţa.

Părinte Sfinte care ai mare îndrăzneală în faţa Tronului Ceresc, te chemăm cu mare de lacrimi, dar cu nădejde că cele spre vindecare sufletească şi trupească, spre mântuire şi sfinţire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredinţat prin aceste cuvinte: Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult ca şi până acum.

După cum în viaţă pe cei aflaţi în mari necazuri şi suferinţe cumplite îi tămăduiai îndată, aşa şi acum pe noi cei păcătoşi, însă chemaţi cu dragoste la mormântul tău încununat cu har ceresc şi flori, ne primeşte şi ne mângâie, sfânt şi bun Părinte. Ne scoate din negura păcatelor şi a patimilor. Dăruieşte-ne binecuvântarea ca să purtăm crucea vieţii spre înviere şi lumânare desăvârşită.

Doctor şi tămăduitor de orice suferinţă, te rugăm, vindecă-ne pe noi, fiii tăi şi pe cei ce îi aducem în lacrimi şi rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău, izvorâtor de pace, har şi binecuvântarea ta de bun şi sfânt Părinte, îţi mulţumim şi te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea şi ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt spre slava marelui şi minunatului nostru Dumnezeu şi spre a sufletelor noastre mântuire. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluiește-ne pe noi păcătoşii. Amin”.

Citește și...

Rugăciunea pe care profesorul Constantin Dulcan o spune de șapte ori

Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan a vorbit despre puterea rugăciunii.

„Mă spovedesc. Când eram tânăr, nu o făceam, ziceam să sunt prea tânăr, până mi s-a spus că este o altă energie. În primul an, n-am sesizat, apoi, cu timpul, am realizat că, atunci când plec de la spovedanie, parcă plătesc, e o trăire, o energie, nu e o simplă poveste. (...) Arsenie Boca sfătuia că, ori de câte ori vrei ceva, să rezolvi ceva, să spui de șapte ori „Tatăl Nostru”. Și eu o fac pe deget, de multe ori. Trebuie să-i mulțumiți lui Dumnezeu în fiecare secundă că trăiți”, a spus Constantin Dulcan în cadrul unui podcast, citat de România TV.

Constantin Dulcan a spus că lumea se va schimba după pandemie, iar omul viitorului va fi diferit

Amintim că profesorul Constantin Dulcan a explicat, în cadrul emisiunii „De-a Viaţa Ascunselea” cu Florentina Fântânaru, la Antena 3, că lumea se va schimba după pandemia COVID-19. „Ştiţi cum văd eu lumea? Ce vedem noi în clipa de faţă este un copac pe care îl vedem de la nivelul solului în sus, dar ceea ce îl susţine pe el sunt rădăcinile, seva care vine din profunzimi, pe care noi o ignorăm. Credem că doar atât există, doar pomul acela. Realitatea vine din profunziumi. Asta înţeleg eu prin abordare holistică, adică să mergem de la rădăcini, de la invizibil către vizibil. (...) Este, fără îndoială, un moment foarte dur în existenţa noastră. Este un moment greu, parcă ar fi războiul nostru mondial. Generaţia noastră era foarte încântată că noi nu am avut un război mondial şi iată că ceea ce se întâmplă în momentul de faţă este echivalentul unui război”, a spus Constantin Dulcan.

„Avem toate motivele să credem că omul viitor nu va mai fi niciodată cel care a fost. Prin toată această suferinţă, îndurare a întregii omeniri, cred că omul a meditat, are mult de meditat, întrebările vor fi multe, ce trebuie să facem mai departe. Şi cred foarte tare că omenirea va căuta să îşi reanalizeze toate reperele care i-au fost până acum model de orientare în existenţă. Cred că trebuie să purcedem la revizuirea conceptului de cosmos, de om, de relaţii, de model social. Un model social trebuie să corespundă psihologiei şi biologiei umane pentru că am spus, şi repet, model social faci pentru oameni, nu pentru alte fiinţe. Şi în consecinţă, dacă modelul social nu este în acord, în armonie, cu modalitatea de a fi a omului, modelul de comportament social şi psihologic, atunci acel model nu poate să fie eficient şi nu poate fi de durată”, a mai spus acesta.

„Fără îndoială că noi facem parte dintr-un câmp universal, ne alimentăm din el şi ne ducem existenţa. De aceea am spus că omul care încearcă să se cunoască pe sine, să intre într-o relaţie armonioasă cu semenii, într-un model social armonios cu oamenii, este omul căruia i se oferă şanse. Altfel, nu ne poate motiva optimist. (...) Tehnologia a evoluat enorm, însă, din păcate, psihologia umană rămâne puţin în urma tehnologiei, a mijloacelor prin care noi putem să ne diversificăm viaţa şi să ne-o uşurăm. Tehnologia ne-a pus la dispoziţie o mie de device-uri prin care putem să ne facem viaţa mai uşoară. Dar în acelaşi timp trebuie să fim într-un perfect acord cu noi înşine şi cu societatea în care trăim. Lucrul acesta este strict necesar. (...) În fiecare clipă în care gândim, noi pledăm pentru existenţă, pentru viaţă, pentru longevitate sau dimpotrivă, pentru boală, pentru moarte. Suntem ceea ce gândim, suntem ceea ce ne hrănim, ceea ce respirăm şi ceea ce acţionăm”, a zis Constantin Dulcan.

„Dacă ne vom gândi la binele celuilalt, atunci fiecare dintre noi va beneficia de bine. Dacă gândim exact pe dos, îl discriminăm pe celălalt, asta se întâmplă. Ceea ce semănăm, aia culegem”, a subliniat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?