Cea mai mare procesiune catolică de Rusalii din Europa Centrală şi de Sud-Est, la Harghita
Aproximativ 80.000 de persoane au ajuns, sâmbătă la prânz, pe muntele Şumuleul Mic din judeţul Harghita, în cadrul celui mai mare pelerinaj catolic de Rusalii din Europa Centrală şi de Sud-Est.
Sâmbătă, în jurul orei 10.30, din Catedrala Franciscană a fost scos drapelul sfânt al localităţii Şumuleu, Laborum, care a fost purtat în acest an de Kovacs Szabolcs, cel mai bun elev al Colegiului Romano-Catolic "Segito Maria" din Miercurea Ciuc, informează Mediafax. Drapelul cântăreşte 25 de kilograme. Procesiunea a pornit către altarul de lângă Capela Salvator de pe muntele Şumuleul Mic, locul unde se oficiază, la ora transmiteriii acestei ştiri, slujba de Rusalii.
Slujba este oficiată de Spanyi Antal, episcop din Szekesfehervar, din Ungaria, alături de arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György, şi de un sobor de preoţi romano-catolici din ţară şi din toate statele europene în care trăiesc maghiari.
Cei mai credincioşi dintre pelerini au urcat muntele Şumuleul Mic pe o coastă abruptă, denumită Drumul Crucii sau Dealul Golgotei, marcată de 14 cruci, simbolizând opririle lui Iisus Hristos către dealul supliciului.
La pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc au venit credincioşi din toată ţara, din state europene precum Italia, Germania, Finlanda, dar şi de pe alte continente, din SUA, Argentina şi Australia. Potrivit jandarmilor prezenţi la manifestări, pe muntele Şumuleul Mic au ajuns, sâmbătă la prânz, aproximativ 80.000 de persoane, lor urmând să li se alăture încă 20.000 de pelerini care urcă spre Capela Salvator.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News