Cea mai mare expoziţie Tonitza din ultimii 50 de ani - din 27 septembrie, la Art Safari 2019
Cea de a şasea ediţie a Pavilionului de Artă Bucureşti - Art Safari se va desfăşura în perioada 27 septembrie - 6 octombrie, în Palatul Oscar Maugsch BCR din Piaţa Universităţii, urmând să găzduiască o amplă expoziţie Nicolae Tonitza, alături de artă contemporană.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Art Safari Bucureşti 2019 va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, pe o suprafaţă de 10.000 mp, cea mai mare expoziţie dedicată pictorului Nicolae Tonitza din ultimii 50 de ani, o expoziţie de sculptură de la 1800 până în 2019, precum şi o expoziţie dedicată artei supercontemporane.
Arhitectura expoziţiei este semnată de Attila Kim, comisarul României la Bienala de la Veneţia începând cu ediţia 2016 şi până în prezent. Pavilionul Muzeal 'Nicolae Tonitza şi geniul copilăriei', curatoriat de Zoltán Soós, va găzdui peste 200 de lucrări de Nicolae Tonitza. Lucrările, prezente în Art Safari, vor fi împrumutate de la cele mai importante muzee şi colecţii private din România, dar şi din Europa, Nicolae Tonitza fiind colecţionat şi în afara graniţelor ţării.
Focusul expoziţiei va fi universul copilăriei. Pavilionul Central 'Repvblica. Despre umbre în sculptură' va găzdui, în premieră, o expoziţie concepută şi realizată ca o privire antologică şi analitică asupra sculpturii din România, în perioada 1800 - 2019. Expoziţia, curatoriată de Călin Dan, va aduce împreună numele cele mai semnificative ale sculpturii româneşti, exemplificată prin lucrări excepţionale provenite din importante colecţii private din Europa, dar şi din colecţiile muzeelor din România. Selecţiei de sculptură i se adaugă instalaţie, artă decorativă şi obiecte semnate de Brâncuşi, Paciurea, Geta Brătescu, Ana Lupaş, Vasile Gorduz, Paul Neagu, Marian Zidaru ş.a.
De asemenea, pavilionul 'Supercontemporan. Young Blood. Arta timpului tău', o expoziţie curatoriată de artistul Mihai Zgondoiu, introduce în atenţia publicului noul val de artişti români şi cu arta timpurilor noastre. Acest proiect expoziţional 'fresh' radiografiază mişcarea artistică urbană din România, asimilată treptat în periferia artei contemporane, precizează organizatorii. Programul Art Safari Kids 2019 se va desfăşura pe o suprafaţă mai amplă decât în anii anteriori şi va cuprinde zone distincte potrivite vârstei participanţilor, unde vor avea loc ateliere de artă: pictură pe pânză, cursuri de sculptură, ilustraţie în pasteluri cretate, bandă desenată. Biletele early-bird, cu o reducere de 50% (25 lei pentru un bilet de o zi şi 45 lei pentru abonamente), au fost puse în vânzare joi şi pot fi achiziţionate până pe 15 august pe www.artsafari.ro. Pavilionul de Artă Bucureşti - Art Safari se desfăşoară sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti şi CNR UNESCO. La primele cinci ediţii, Art Safari a înregistrat 125.000 de vizitatori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News