Oraşele care au anul acesta chartere spre Antalya sunt Oradea, Arad, Suceava, Bacău şi Baia Mare, alături de Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Târgu Mureş. Peste 25.000 de români merg anul acesta în vacanţă în Turcia, cu zboruri charter sau cu transport individual, numărul curselor charter săptămânale din oferta turoperatorului Paralela 45 crescând la 19 de la 12, anul trecut.
'Aproape că nu mai este oraş mare din România cu aeroport de unde să nu plece un charter spre Antalya, care va fi şi anul acesta destinaţia verii. Produsul turistic oferit de turci este ce îşi doresc românii pentru vacanţa lor. E lux de masă cu servicii ireproşabile la hotel, relaxare, mâncare şi băuturi pentru toate gusturile, divertisment pentru copii şi adulţi', a declarat Alin Burcea, CEO Paralela 45.
Pe lângă cursele spre Antalya, pentru al doilea an consecutiv, turiştii care aleg Alanya sau Side ca destinaţie de vacanţă pot ajunge în Alanya cu o cursă charter Paralela 45 de la Bucureşti. Din calculele turoperatorului, peste 18.000 de turişti aleg pachetele de vacanţă cu avionul, all inclusive sau ultra all inclusive la hoteluri de patru şi cinci stele, la un buget de cel puţin 1.161 de euro/familie de doi adulţi şi doi copii.
Cele mai căutate hoteluri
Cele mai căutate sunt hotelurile cu locuri de joacă, piscine, tobogane, discotecă, ateliere creative pentru copii şi meniuri speciale. Adulţii le aleg pentru centrele spa, unde folosesc sauna, baia turcească, tratamente corporale ori faciale şi magazinele din lobby-urile hotelurilor. Vara aceasta, copiii au gratuitate la zborurile spre Antalya, indiferent de vârstă, dar şi la cazare, în funcţie de hotel, cei cu vârsta cuprinsă între doi şi până în şapte ani ori doi şi până în 15 ani. Pentru perioada următoare, o serie de oferte de vacanţă în Turcia au reducere de până la 35%.
Tarife pachete
Astfel, un pachet pentru doi adulţi şi doi copii poate costa de la 1.346 de euro/hotel de cinci stele în Alanya sau 1.444 de euro/hotel de cinci stele în Antalya, cu plecare din Bucureşti, de la 1.442 de euro/familie cu plecare din Cluj-Napoca, 1.390 de euro/familie cu plecare din Oradea sau 1.161 de euro/familie, cu plecare din Arad. Alţi 7.000 de turişti preferă transportul individual pentru vacanţe atât în Antalya, cât şi în zona Bodrum (Didim, Kusadasi, Marmaris), unde cazarea costă de la 21 de euro/camera/noapte.
Dintre excursiile opţionale, cel mai des sunt preferate raftingul pe râul Kaprucay, care costă 45 de euro/adult şi 20 de euro/copil, buggy safari (54 de euro/adult şi 31 de euro/copil). Pasionaţii de cultură şi peisaje aleg, de regulă, excursia Side-Aspendos-Manavgat (55 de euro/adult şi 30 de euro/copil), terasele calcaroase din Pamukkale (70 de euro/adult şi 35 de euro/copil), oraşele antice Myra şi Demre (60 de euro/adult, 30 de euro/copil). Agenţia de turism Paralela 45 a fost înfiinţată în aprilie 1990, fiind una dintre primele trei agenţii private din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei