Data publicării:

Ce votăm noi la europarlamentare? Rău cel mai mic!

Autor: Sorin Roşca Stănescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Este cat se poate de firesc acum, inainte de scrutin, sa ne punem cateva intrebari de bun simt.

De pilda, pentru cine anume votam? Votam pentru Ponta? Pentru Antonescu? Pentru Basescu? Sau pentru cu totul si cu totul altcineva? Si, in ce scop votam? Pentru a pregati prezidentialele? Sau pentru un cu totul si cu totul alt obiectiv? Si a treia intrebare suna cam a asa: in functie de raspunsul la primele doua, cum e mai bine sa facem? Sa stam acasa? Sau sa ne prezentam la urne?

Romanii au o sansa doar o data la cinci ani pentru a face in asa fel incat sa aiba un cuvant greu de spus in Parlamentul European. Si, ce ne pasa noua de Parlamentul European vor spune, cu certitudine, multi dintre cei care citesc aceasta analiza? Ce pot sa faca treizeci de amarati de romani pusi pe liste, cei mai multi pe ochi frumosi, in ditamai Parlamentul European altceva decat simple anexe, simple unelte ai altora mai mari. Sa incercam sa raspundem. In Parlamentul European se fac legi. Ele au efecte importante asupra Romaniei. 80% dintre legile din legislatia interna sunt dependente de legislatia europeana. Daca o lege europeana defavorizeaza un stat ca Romania, de pilda in agricultura sau mediu atunci, noi prea multe nu mai avem de facut la Bucuresti. Vom pierde timp de cinci ani sau vom castiga mai putin decat am fi putut castiga altfel. In spatele fiecarei legi europene actioneaza grupuri de interese legitime care determina veritabile strategii ale diferitelor familii de parlamentari. Daca vrem sa influentam politicile, in sensul crearii unor avantaje pentru Romania, este esential sa dispunem de puterea necesara de negociere. Aceasta este data de legitimitatea parlamentarilor respectiv, de numarul de voturi pe care acestia le au in spate, de compozitia de parlamentari romani, adica din ce familii politice provin, precum si de jocurile de culise care se fac cu ocazia desemnarii viitorului Guvern european. Desemnare care va fi facuta de Guverne, dar prin intermediul Parlamentului.

Si cum ar putea sa ajunga un cetatean obisnuit sa influenteze asemenea miscari la scara europeana? In primul rand, realizand un fapt elementar. Si anume ca, la alegerile europarlamentare nu ne razboim nici cu regimul Traian Basescu, nici cu PDL, nici cu PMP, nici cu PSD, nici cu PNL, nici cu UDMR. Nu aceasta este obiectivul. Si nici nu ne ducem la urne cu gandul ca votam pentru Ponta, pentru Antonescu, pentru Udrea sau pentru mai stiu eu cine altcineva. Daca intelegem acest lucru, jumatate din succes este asigurat. Cealalta jumatate este data de ceea ce numim optiune. Daca votam pur si simplu asa cum ar trebui pentru ca, in final, Romania sa obtina un avantaj cat mai mare, ar trebui sa ne gandim ce anume sustinem prin votul nostru. Ia sa vedem!

Daca stim ce nu votam, sa stabilim ce votam. Daca votam PSD, il votam pe Martin Schulz pentru a conduce, in urmatorii cinci ani, Europa. Daca votam pentru PDL, PMP, PNTCD sau UDMR, il votam pe un domn Jean-Claude Juncker, iar cine voteaza PNL, voteaza un alt domn numit, Guy Verhofstadt. Pentru romanul de rand, aceste personaje sunt insignifiante. Insa, in realitate, de cultura, personalitatea si ideologia acestora sunt legate multe in viitorii cinci ani. Avem, prin urmare, trei nume. Ia sa vedem ce facem cu ele!

Cine este Jean-Claude Juncker? Un apostol al austeritatii. America a iesit din criza stimuland investitiile si consumul. Europa a iesit din criza mult mai greu, daca a iesit cumva si cu costuri uriase, stimuland austeritatea. Taierile de salarii, reducerea masiva a cheltuielilor. Asa numita super disciplina fiscala pe care a imbratisat-o strans si Traian Basescu si Guvernul Boc. Juncker lucreaza sub presiunea Germaniei. Care nu s-a dovedit deloc prietenoasa cu Romania. Ma refer la Germania doamnei Angela Mekel, nu la Germania in general.

Cine e Martin Schulz? Spre deosebite de Jean-Claude Juncker, sustinut de asa-zisa dreapta romaneasca, Basescu plus UDMR, Martin Schulz este preferabil pentru functia de comisar european a stangii socialiste. A dovedit, pana acum, ca este un veleitar interesat exclusiv de propria sa ascensiune si a savarsit, conform raportului de audit, o serie de neregularitati, ca sa nu le spun ilegalitati, utilizand bani europeni si functionari europeni pentru campania socialistilor. Un domn care in moment cheie din istoria recenta a Romaniei, cum a fost cel legat de demiterea lui Traian Basescu, s-a dovedit a fi ostil acestei tari. Si un mare gafeur in materie de diplomatie.

Niciunul dintre cei doi nu e potrivit in aceasta inalta functie. Si totusi, unul dintre ei va fi alesul. Cum facem ca noi, romanii, sa optam pentru raul cel mai mic? Intr-un singur fel. Dandu-i cat mai multe voturi deci, cat mai multa putere, unui al treilea, pentru ca acesta sa-i poata sufla ulterior in ceafa viitorului comisar european. Si cine este acest al treilea? Intamplator sau nu, el este belgianul Guy Verhofstadt. Liberal sustinut de cea de a treia grupare, mai mica decat a socialistilor si popularilor din Parlamentul European, de gruparea A.L.D.E.. Care, in final, va fuziona sau nu cu popularii. Dar, si daca da si daca nu, cu cat reprezentantii lor vor avea mai multa forta deci, mai multi parlamentari, cu atat va fi mai bine. Si pentru noi. In masura in care chiar noi ii vom da cea mai mare parte din putere, facand din liberalii romani, in continuare, grupul cel mai numeros din A.L.D.E.

Citește mai multe pe CorectNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel