Ce voia Dăncilă să spună Iohannis. "L-aş lăsa corigent pe domnul preşedinte"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă
Premierul Viorica Dăncilă a criticat modul în care preşedintele Iohannis a primit laudele liderilor europeni pentru rezultatele bune obţinute de România în perioada în care a deţinut preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi a spus chiar că, pentru implicarea slabă în realizarea proiectelor, l-ar lăsa corigent pe preşedinte. 

"Când am preluat preşedinţia rotativă, domnul preşedinte ne-a criticat. Acum Finlanda vrea să preia din experţii României pentru preşedinţia rotativă. Toată lumea a recunoscut că s-a gestionat foarte bine preşedinţia de către Guvernul României. Am văzut şi declaraţiile domnului preşedinte. Pentru corectitudine, m-aş fi aşteptat să spună că Guvernul României a gestionat. A spus că România a gestionat. Bine, noi atunci când am făcut toate aceste demersuri, când am luat fiecare dosar, când am reuşit pe dosare importante, directiva gaze, drepturi autor, ne-am gândit la România şi am spus că nu va fi Viorica Dăncilă sau ministrul Afacerilor Europene, se va vorbi foarte bine de România. Dar mă aşteptam ca preşedintele României să facă o remarcă, totuşi", a declarat Viorica Dăncilă. 

Întrebată să evalueze contribuţia şefului statului la succesul României în ceea ce priveşte preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, Dăncilă a dat o replică dură. 

"O contribuţie foarte mică. L-aş lăsa corigent pe domnul preşedinte", a conchis premierul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel