Data publicării:

Ce trebuie să știi când cumperi ulei de măsline. Adevărul pe care nicio firmă nu ți-l spune

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Stiri
WhatsApp
ulei_de_masline
ulei_de_masline

Uleiul de măsline care asigură sănătatea pură, chiar și cel extra-virgin, este găsit foarte rar în rafturile magazinelor. Prețul mare la care este vândut nu este susținut de calitate, ci de cererea pieței.  

Studiile specialiștilor arată că uleiul de măsline este unul dintre cele mai nutritive şi sănătoase alimente: combate efectele îmbătrânirii şi reduce riscul de apariţie a cancerului. Însă, studiile au analizat uleiul de măsline ideal. Nasir Malik, cercetător în cadrul Departamentului Agriculturii al Statelor Unite, susține că "Beneficiile aduse sănătăţii de uleiul de măsline sînt în proporţie de 99% legate de prezenţa compuşilor fenolici nu a uleiului ca atare", potrivit agrointel.ro. Fără compuși folici, între uleiul de măsline și cel de soia este pus semnul egal. Studiul realizat de către Malik arată că marea majoritate a uleiului de măsline, aflat la vânzare, are un conținut mic de polifenoli. Acest lucru poate fi explicat de trecerea timpului. Cu cât trece mai mult timp după recoltarea conţinutul de polifenoli din măsline şi uleiul de măsline se diminuează.

Sfaturile specialiștilor

24 de luni este termenul în care uleiul de măsline asigură sănătate pură. Sunt doi ani de la recoltarea fructelor, însă dacă luăm în calcul timpul de presare și îmbuteliere, uleiul de măsline este un miracol pentru sănătate timp de 18 luni. Specialiștii sfătuiesc consumatorii să cumpere ulei de măsline, pe care să fie trecute datele recoltării fructelor și ale îmbutelierii uleiului. Culoarea nu este un indicator al calității, ci gustul și mirosul, care trebuie să fie "ierbos" și "condimentat". Sticla în care este vândut uleiul trebuie să fie colorată pentru a nu permite luminii să ajungă la conținut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel