Data publicării:
Ce trebuie să faci în PRIMA ZI de PAȘTI. Vei fi sănătos și vei avea noroc la bani
Ce trebuie să faci în PRIMA ZI de PAȘTI. Vei fi sănătos și vei avea noroc la bani. În prima zi de Paști, există câteva tradiții și obiceiuri respectate de români din moși strămoși. Iată ce trebuie să faci în Duminica Sfântă pentru noroc la bani și sănătate.
Ce trebuie să faci în PRIMA ZI de PAȘTI. De Paşti, este bine să te îmbraci cu o haine noi, în semn de respect pentru această sărbătoare, dar şi pentru că ea semnifică primenirea trupului şi a sufletului, aşa cum se primeneşte întreaga natură odată cu primăvara. Îmbrăcămintea nouă, la fel că şi apa, are un rol purificator. De Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.
Ce trebuie să faci în PRIMA ZI de PAȘTI. În dimineaţa de Paşti e bine să priveşti prima dată într-o cofă cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea bună în restul anului. Duminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint: să fie sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând şi noroc la bani. De asemenea, flăcăii şi fetele se uită în fântână pentru a fi curaţi şi frumoşi ca apa de izvor.
Vezi și: COPIII NĂSCUȚI în prima zi de PAȘTI. Ce li se va întâmpla celor mici
Ce trebuie să faci în PRIMA ZI de PAȘTI. Vei fi sănătos și vei avea noroc la bani
Ce trebuie să faci în PRIMA ZI de PAȘTI. Potrivit tradiţiei, ouăle se ciocnesc în prima zi numai „cap cu cap", în a doua zi, „cap cu dos", iar în a treia zi „dos cu dos". În prima zi de Paști există obiceiul de a se purta haine noi, în semn de respect pentru această aleasă sărbătoare, dar și pentru că ea semnifică primenirea trupului și a sufletului, așa cum se primenește întreaga natură odată cu primăvara.
Ce trebuie să faci în PRIMA ZI de PAȘTI. Un alt obicei, în prima zi de Paşti, este ca, după ce iau anafura, toţi ai casei să mănânce un ou roşu, pască şi o bucăţică de slănină, pentru ca a fi „curaţi ca pasca, sănătoşi ca oul şi graşi ca porcul”. Se spune că este bine să mănânce toată familia din primul ou ciocnit pentru a fi mereu împreună. Oul trebuie spart, curăţat şi împărţit de către capul familiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News