Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Ce spunea Mona Segall despre Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, înainte de plecarea lor de la Antena 1

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: captură video YouTube Fain & Simplu cu Mihai Morar
Sursa foto: captură video YouTube Fain & Simplu cu Mihai Morar

Înainte cu doar câteva luni de refuzul chefilor de a mai participa la filmările pentru sezonul următor, Mona Segall a vorbit despre cei trei.

Alegeri prezidentiale 2024

"Rețeta de reușită a emisiunii au fost cei trei chefi, pentru că au o chimie și competitivitatea care este necesară unui asemenea format. Și, apoi, pe măsură ce s-a mărit numărul de sezoane, am încercat să aducem tot felul de artificii ca să nu plictisim. Și unul și cel mai important este în continuare castingul, pentru că… Pe modelul Românii au talent, dacă fiecare concurent vine cu o altă poveste, cu o altă meserie, cu alt gen de mâncare, atunci lumea stă să vadă ce mai urmează, și ce se mai poate întâmpla, și ce reacție or să mai aibă chefii, și ce poate să li se mai întâmple. Și, atunci, creează dependență", mărturisea Mona Segall, în urmă cu doar câteva luni, în podcastul Fain & Simplu. 

Youtube video image

De ce au renunțat chefii la emisiune

Pe 12 octombrie, Antena 1 anunța înlocuirea celor trei jurați de la Chefi la cuțite - Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea - , după refuzul acestora de a participa la filmările din octombrie 2023, conform calendarului de filmare comunicat către ei în martie 2023, refuz exprimat cu foarte puțin timp înainte de data stabilită pentru filmările sezonului 13. Foștii jurați ar fi invocat starea de oboseală drept justificare pentru refuzul lor, deși între filmări pauza a fost de 6 luni (aprilie-octombrie 2023).

“Am fost surprinși de anunțul de ultim moment al celor trei jurați, pentru că ne aflam într-un stadiu extrem de avansat al pregătilor pentru filmarea sezonului următor și pentru că suntem într-o relație contractuală cu cei trei. Motivul principal invocat de aceștia a fost starea de oboseală, deși a existat o pauză de 6 luni între sezoane. Ne pare rău că toate încercările de a rezolva această situație nu au dus la soluția ideală”, a spus Mihai Ioniță, CEO Antena Group.

"Profesional și uman, știu că am făcut tot ce s-a putut"

"Am fost  întotdeauna aproape de oamenii cu care lucrez pentru că echipa mi-a fost și familie. Ne-am făcut confesiuni, am căutat soluții când ne-a fost greu, ne-am sprijinit, ne-am sfătuit și ne-am bucurat împreună. 

Spre marea mea surprindere, cu mai puțin de o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat că ei sunt prea obositi ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată. Știu cât de mult te consumă fiecare sezon, câtă energie îți trebuie ca să îl duci la capăt, că e nevoie de timp pentru a te încărca din nou, dar mai știu că eu am avut alături nu doar 3 personaje care făceau parte dintr-un juriu, ci 3 oameni profesioniști, care după atâția ani înțeleg televiziune, înțeleg și știu ce presupune pregătirea acestui format, știu că aceste decizii luate în ultimul moment impactează o echipă de peste 150 de oameni și nu pot fi remediate într-o lună de zile. (...)

Profesional și uman știu că am făcut tot ce s-a putut. Rolul meu a fost să îi învăț televiziune, să construiesc pentru ei cel mai bun context posibil. Și eu am obosit, de foarte multe ori, dar responsabilitatea în fața echipei și a oamenilor cu care lucrez este mereu unul din secretele acestor mulți ani în televiziune”, a declarat Mona Segall, producător general, după anunțul Antenei 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel