Ce spun liderii politici despre comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale
Comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, precum și schimbarea sistemului de vot reprezintă problemele principale luate în discuție de către principalele partide politice. Președintele PSD, Victor Ponta, liderul UDMR, Kelemen Hunor, președintele PNL, Crin Antonescu, europarlamentarul PDL, Eugen Preda, fostul președinte al României, Ion Iliescu și Sever Voinescu sunt printre liderii politici care au puncte de vedere referitoare la alegerile de anul viitor.
Victor Ponta: Noi ne dorim alegeri cât mai repede, chiar şi simultan, care să nu fie fraudate
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că USL îşi doreşte alegeri cât mai repede, chiar şi în varianta comasării localelor cu parlamentarele, dar care să nu poată fi fraudate.
Ponta a spus că USL agreează orice variantă care ar putea grăbi organizarea alegerilor.
"Noi ne dorim alegeri cât mai repede, alegeri care să nu poată fi fraudate, pentru a îndepărta cât mai rapid un regim care a făcut numai rău României", a afirmat el. Liderul social-democrat a precizat că PSD şi PNL se pot "adapta" la variante legate de sistemul de vot sau de calendarul alegerilor parlamentare şi locale, inclusiv în ipoteza comasării acestora.
Ponta a mai afirmat că, deocamdată, nu se pune problema unor eventuale negocieri cu arcul guvernamental pentru sistemul de vot şi calendarul alegerilor, în condiţiile în care majoritatea parlamentară a modificat modalitatea de alegere a primarilor fără a consulta opoziţia.
Cristian Diaconescu (UNPR): Deocamdată discutia este mai mult publică, teoretică
Cristian Diaconescu, președinte de onoare al UNPR, a declarat pentru HotNews.ro că, "din punct de vedere politic, UNPR este pregătit să participe la alegeri în orice dată s-ar organiza ele". "Trebuie văzut dacă, din punct de vedere Constituțional, o astfel de idee poate fi concretizată", a susținut Diaconescu, precizând că "fiecare partid ar trebui să fie pregătit să participe la alegeri în orice moment".
Kelemen Hunor: UDMR sustine comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare
"În ceea ce priveşte comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, trebuie să ne gândim şi la o economie de bani. Una este să faci o singură campanie şi altceva este să faci două campanii la diferenţă de şase luni. Din acest punct de vedere, eu cred că toată lumea este de acord că o singură campanie şi cuplarea alegerilor locale cu cele parlamentare este de dorit. În al doilea rând, sigur, trebuie să vedem cum se poate ajunge la o astfel de soluţie.
"În momentul în care vorbeşti despre schimbarea sistemului electoral, comasarea alegerilor, nu se poate fără un dialog cu opoziţia. Trebuie acest dialog purtat foarte repede, în septembrie, octombrie, în aşa fel încât până la sfârşitul lui octombrie să avem o decizie conturată, a mai declarat liderul UDMR pentru Agerpres.
Crin Antonescu: Comasarea alegerilor nu va fi o dramă pentru USL şi nici mare afacere pentru PDL
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că eventuala comasare a alegerilor nu va fi "mare afacere" pentru PDL, iar pentru USL nu va fi nicio dramă.
Antonescu a spus că, personal, preferă ca alegerile să fie organizate cât mai repede. El a precizat că scenariul comasării alegerilor locale cu cele parlamentare urmează să fie discutat de structurile de conducere ale PNL, aşa că afirmaţiile lui sunt un punct de vedere personal. "Cu cât mai repede avem alegeri de orice fel, cu atât mai bine. Câştigăm câteva luni pentru ţară îndepărtând mai repede această putere. Spre deosebire de alţii, nu am deloc sentimentul că organizarea simultană a alegerilor va fi o dramă pentru USL şi sunt sigur că nu va fi nici mare afacere pentru PDL", a spus Antonescu.
Cristian Preda: Susţin comasarea localelor cu legislativele, simultan cu renunţarea la pragul electoral
Eurodeputatul PDL Cristian Preda scrie, miercuri, pe blogul său, că probabil consensul va fi realizat în jurul păstrării bicameralismului, dar cu reducerea însemnată a numărului de parlamentari şi precizează că susţine comasarea localelor cu legislativele, simultan cu renunţarea la pragul electoral.
Printre problemele de ordin tehnic ridicate de europarlamentarul PDL se află sși cea a numărului de parlamentari. "Cel mai probabil consensul va fi realizat în jurul păstrării bicameralismului și al reducerii însemnate a numarului de deputați și senatori", precizează Preda.
Ion Iliescu: PDL vrea comasarea alegerilor pentru concentrarea cumpărării voturilor
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că varianta comasării alegerilor locale cu cele parlamentare a fost propusă de PDL pentru a-şi concentra resursele şi mijloacele de cumpărare a voturilor.
"Dincolo de argumentul că ar duce la economii la buget, care este de luat în seamă, obiectivul real al PDL este concentrarea eforturilor, resurselor de influenţare a voturilor, iar ceea ce ce s-a întâmplat la Neamţ este un argument. Comasarea alegerilor este bună pentru PDL pentru că poate să îşi concentreze mijloacele şi resursele de alterare a votului", a spus el. Preşedintele de onoare al PSD a apreciat că un alt argument care stă în spatele variantei comasării alegerilor este cointeresarea şi mobilizarea primarilor.
Sever Voinescu (PDL): Cu alegeri decalate, instituîiile paralizează un an, iar politicienii își pierd mințile
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat miercuri, că ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare este bună pentru că, "în proasta tradiție romănească", fiind decalate scrutinele, instituțiile paralizează un an, iar politicienii "își pierd mințile".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News