Ce se va schimba CONCRET în 2022. Marius Budăi, anunț despre SALARII și PENSII - VIDEO
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Oana Pavelescu
WhatsApp
Mihai Budăi / Foto: Facebook
Mihai Budăi / Foto: Facebook
Ministrul Muncii, Marius Budăi, invitat la emisiunile DCNews, a făcut o serie de precizări interesante legate de noua Lege a pensiilor.

Marius Budăi a explicat că noua Lege a pensiilor, cea care a fost deja aprobată, dar a cărei aplicare a fost amânată, va elimina inechitățile.

Oficialul a subliniat că, în sistemul de pensii, se vor schimba mai multe aspecte. Una dinte acestea este semnarea unui acord cu Banca Mondială până la sfârșitul lunii februarie pentru asistența tehnică pe sistemul de salarizare și una pe sistemul public de pensii, dar sunt vizate și celelalte pensii care nu sunt bazate pe contributivitate.

Marius Budăi a afirmat că este hotărât atât el, cât și PSD să meargă mai departe să implementeze legea, o lege care este în folosul cetățeanului.

Întrebat de Elena Cristian despre ce urmează să se întâmple cu salariile și pensiile în contextul PNRR și dacă acesta se poate sau nu renegocia, oficialul a spus că se poate renegocia și a citat articolul 21 din Regulamentul European ”în  care se spune că: ”Modificare PNRR a unui stat membru se poate face respectând elementele de reglementare descrise în document. Deci inclusiv documentul vorbește despre modificări”, a subliniat ministrul Muncii.

”Termenul de pensii speciale nu există”

În legătură cu cine va trebui să facă demersurile în privința aceasta ministrul a spus că el și colaboratorii săi din minister și-au făcut datoria, au identificat punctele slabe din PNRR și au fost trimise la PSD de unde vor fi discutate în coaliție.

Ministrul a precizat că toate observațiile lor sunt bine documentate și clare.

Marius Budăi a atras atenția în mod special supra stângăciilor care au fost găsite în PNRR: ”Ca o curiozitate neprofesionistă, termenul de pensii speciale nu există ca termen juridic. Avem indemnizații de serviciu și pensiile militare de stat. La ora actuală, 8% cheltuim cu pensiile bazate pe contributivitate.”

Oficialul a explicat că: ”Rezolvarea inechităților presupune doi pași și anume, un act normativ de întocmit, avem  legea 127 pe care o vom îmbunătăți dacă este cazul și eliminarea diferențelor mari intre pensiile celor care au aceeași contributivitate. Însă acest lucru înseamnă impact bugetar cu repercusiuni în PIB”.

Ministrul a mai subliniat că ”să pui toate pensiile într-o găleată, fie că sunt pe contributivitate și pe necontributivitate, că numai cele pe contributivitate costă 8% și tu să crezi că la 9,4% te încadrezi și cu rezolvarea inechităților, este nerealist.

Acesta este unul din motivele pentru care Marius Budăi a spus că este necesară renegocierea PNRR dar că bineînțeles că mai trebuie și alte modificări propuse, pe alte domenii, nu numai a pensiilor.

Ce se întâmplă cu salariile

Minisitrul a mai explicat că: ”Ne-am asumat cu Comisia Europeanu să scoatem din sărăcie 2,1 milioane de oameni. Dar fără creșteri de alocații și salarii nu ai cum să faci acest lucru”.

Vezi mai mult în video: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel