Data actualizării:
Data publicării:

Ce se întâmplă cu redeschiderea școlilor. Iohannis, discuții cu Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației în Guvernul Cîțu
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației în Guvernul Cîțu

Joi, președintele Klaus Iohannis ar urma să aibă discuții cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, dar și Raed Arafat. 

Alegeri prezidentiale 2024

O întrebare care se află pe buzele elevilor și părinților e legată de redeschiderea școlilor. Nu se exclude niciun scenariu în ceea ce privește redeschiderea acestora, „inclusiv o deschidere zonală a învățământului în forma sa fizică, față în față”, declara, recent, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Ar urma să fie anunțată o decizie în privința școlilor, în condițiile în care termenul pentru evaluarea situației epidemiologice a fost stabilit pentru 15 ianuarie.  

Mai mult de atât, la finalul întâlnirii de joi de la Palatul Cotroceni, este așteptată o declarație din partea președintelui Klaus Iohannis, pentru a fi anunțate concluziile discuțiilor.

La întâlnire, pe lângă ministrul Educației și Raed Arafat, ar urma să fie prezenți premierul și ministrul Sănătății.

UPDATE: Întâlnirea va avea loc la ora 16.00, la Palatul Cotroceni. Președintele va discuta cu prim-ministrul Florin Cîțu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel