Data publicării:
Ce se întâmplă cu PENSIILE în 2021. Raluca Turcan: În mandatul meu, doresc să scot subiectul
Raluca Turcan, ministru al Muncii, consideră că nici măcar PSD nu ar fi avut în plan mărirea pensiilor cu 40%.
”În mandatul meu, doresc să scot subiectul pensiilor din logica politică și politicianistă. Care sunt cei mai mari contestatari ai noștri și oameni care ne-au atacat în raport cu deciziile de majorare a pensiilor? Cei din PSD, care au spus de fiecare dată cum ei au dat o lege despre cum o să crească pensiile cu 40% și noi nu am vrut să o aplicăm. O să vă demontez minciuna pentru a vedea de ce important ca pensiile să nu fie subiect de dispută politică. Legea 127 care ar urma să recalculeze toate pensiile și să conducă la o creștere cu 40% a fost publicată în Monitorul Oficial în 11 iulie 2019. Pentru ca pensiile toate să fie recalculate de la 1 septembrie și, implicit, majorate, ar fi fost nevoie de un ordin al ministrului Muncii și Protecției Sociale, elaborat în 90 de zile, care să stabilească actualizarea pensiilor, astfel încât să intre în procesul de recalculare. Ce înseamnă 90 de zile? 11 octombrie 2019, în timp ce PSD era la guvernare, iar prim-ministru era doamna Dăncilă” a spus Raluca Turcan, ministru al Muncii, la Digi24.
”Asta înseamnă că, inclusiv în logica PSD, niciodată nu au conceput că această majorare poate fi suportată, mai ales că impactul e de 138 de miliarde de lei”, a continuat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a spus, despre creșterea pensiilor în 2021, că ”am discutat cu primul ministrul și cel puțin indexarea cu rata inflației se va produce în 2021”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News