Ce se întâmplă cu EURO cash? Încă o zi fără lichidități la bancă. Euro a ajuns la vânzare la 5,3 lei/ FOTO. Prof. Coșea avertizează după mesajele CALME ale băncilor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Profesorul Mircea Coșea a vorbit, pentru DCNews, despre situația leu-euro din piață, dar și despre lipsa de lichiditate constatată, fizic, la ghișeele băncilor. 

DCNews a atenționat încă de marți, 1 martie 2022, că se întâmplă ceva. Nu știm ce exact, nu știm de ce. Avem doar câteva răspunsuri liniștitoare ale băncilor din România, un euro tot mai scump la vânzare, dar și tot mai rar fizic. Au fost cititori care ne-au scris că ”nu-i adevărat, eu am schimbat din lei în euro în cont”. Una este ce apare în cont că există, alta este lichiditatea, banii fizici, cash-ul. De aceea, facem precizarea că ne referim la existența euro în piață, ca lichiditate. Pentru buna informare a cititorilor noștri, facem precizarea că demersul jurnalistic al DCNews.ro, prin redactorii săi, continuă în acest sens până când vom avea, cumva, un răspuns la întrebarea ”Ce se întâmplă?”. Rămâneți alături de noi și, dacă vă loviți de situații similare celor expuse, nu ezitați să ne trimiteți mesajul dvs. pe [email protected]

UPDATE 14:35: La această oră, cursul de la Banca Transilvania este 5,1 lei, conform unei informații transmisă pe cale oficială. 

Astăzi, la Banca Transilvania, conform unor imagini care ne-au ajuns la redacție, Euro la vânzare a ajuns la 5,3 lei. Luni, era 5,04 lei. Marți, 5,1 lei. La exchange, tot 5,3 lei. Marți a fost 5,2 lei. Luni, 5,1 lei. Acestea sunt faptele. Vezi în GALERIA FOTO imaginile de astăzi, 2 martie 2022. Repetăm, nu știm exact ce se întâmplă. Băncile au reacționat, marți, la situația expusă de DCNews, printr-un mesaj de calm și cu sfaturi pentru clienți. Vezi aici

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, ne-a spus că nu e panică, că sunt situații punctuale și, cum ”Banca Națională are ca monedă, la această oră, leul, nu euro.” ne-a asigurat că ”în bănci există o supra-lichiditate, analizele BNR arată că, la orice cerere de lei, băncile pot să facă față”. Citește mai mult aici: EXCLUSIV  Mai multe BĂNCI nu au EURO. Prima reacție de la vârful BNR. Adrian Vasilescu: ”Sunt unii GRĂBIȚI. În aceste vremuri de război, cursul este liniștit”. Ce spune despre vânzarea euro la peste 5 lei

O cititoare ne-a scris că a schimbat din lei în euro la exchange și a constatat că bancnotele erau noi și în serie. Conform specialiștilor consultați de DCNews.ro, acest lucru înseamnă că banii respectivi ar fi fost scoși de la trezorerie. 

Euro, cotat la 5,3 lei, deși nu există fizic

Astăzi, într-o sucursală din Capitală - deci nu apropiată de granița cu Ucraina- erau aproximativ zece persoane la rând. În mod normal, în acea sucursală, erau, la orele dimineții, cel mult două-trei persoane. Afirmația este bazată pe experiența zilnică, de cel puțin câteva luni, a unui cititor DCNews. Conform acestuia, doi din trei cereau euro, chiar și-n ciuda cursului de vânzare ridicat. Chiar și așa, conform sursei de încredere DCNews, banca nu avea nici astăzi, cum nu a avut nici în urmă cu o zi, euro cash. 

Comunicatele băncilor, excesiv de liniștitoare, îngrijorează

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit pentru DCNews despre aceste aspecte semnalate. ”Am citit și eu ieri comunicatele băncilor și mi s-au părut excesiv de liniștitoare, adică aveau un ton cât se poate de liniștitor, care, din punctul meu de vedere, nu a sunat tocmai bine în contextul în care trăim acum.” a spus profesorul de economie.

”Comportament de pregătire pentru necunoscut”

Mircea Coșea a continuat prin a sublinia că ”Noi trăim într-un context de supra-stres, asta înseamnă o presiune psihică asupra populației, asupra actorilor economici în legătură cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. Mai mult, e o presiune care vine ca urmare a unei anumite frici pe care cetățenii o au în fața sancțiunilor, pentru că orice sancțiune are un dublu efect: îl afectează pe cel sancționat, dar și pe cel care sancționează. În contextul globalizării, relațiile și conexiunile sunt foarte strânse. Deci teama de ceea ce se întâmplă eu am interpretat-o și ca acest comportament de pregătire pentru necunoscut și anume cumpărarea sau obținerea de valută în cantități cât mai mari sau cât mai rapid. Deci mie mi s-a părut că, într-adevăr, există pe piață o anumită foame de euro, o tendință de a acumula pentru a se proteja în viitor, nu mi s-a părut că e o chestiune de lăcomie, cum au spus unii. Eu mă aștept să existe o accentuare a acestui fenomen de acumulare de ”siguranță”. În momentul de față, siguranța nu ți-o dă atât leul, cât ți-o dau euro și dolarul. Nu mi se pare ceva întâmplător, ci o urmare firească a acestei presiuni extraordinare psihică și politică pe care populația și firmele o au în contextul acestei situații extrem de grave pe care nimeni nu a cunoscut-o până acum și de care toată lumea se teme”. 

Va mai scădea euro sub 5 lei la vânzare? 

Odată ajuns euro peste 5 lei la vânzare, întrebat dacă va mai ajunge vreodată să scadă sub această linie, profesorul de economie ne-a răspuns rezervat: ”Oricât ne-ar liniști banca sau băncile, în contextul unei economii de război, în care am intrat, suntem într-o altă fază a dezvoltării economice. Începând de acum o săptămână, nu mai vorbim despre creștere economică, ci vorbim despre stabilitate și supraviețuire. Lozincile despre creșteri economice, dezvoltare, eu le privesc cu mult scepticism. În momentul de față, obiectivele principale sunt stabilitatea și supraviețuirea”. 

Mircea Coșea ne-a mai spus că ”sunt bucuros că a fost un moment important în România ieri, când, la CSAT, s-au hotărât două lucruri pe care eu le consider extrem de importante: în primul rând, suplimentarea cheltuielilor pentru înarmare, care devine o necesitate absolută, și, în al doilea rând, inventarierea și pregătirea stocurilor de alimente și de alte elemente esențiale vieții. Conducătorii au conștientizat că trebuie să avem capacitatea să rezistăm în condițiile în care tot ce am plănuit s-a schimbat peste noapte”. 

Concluzia profesorului Coșea

”Siguranța economică, în condițiile actuale, înseamnă și procurarea de monedă forte. Ori monedele forte în România sunt, deocamdată, euro și dolarul. Cred că va fi în continuare o astfel de presiune, nu cred că a fost întâmplător. Cred că ar trebui să fim puțin mai moderați cu astfel de mesajele liniștitoare pe care băncile le dau, ”avem bani, stați liniștiți, totul merge bine”. Nu, nu merge bine! Efortul pe care toată Europa îl face acum costă, lucrurile sunt venite pe neașteptate, nu erau bani în bugete pentru asta. Sunt lucruri venite peste noapte și arată că intrăm într-o altă fază a economiei, care nu mai vorbește despre creșteri economice, și despre stabilitate și supraviețuire în condiții excepționale”. a conchis profesorul de economie. 

Chiar în timp ce scriam această știre, informațiile redactorilor DCNews.ro de pe teren au confirmat că nici la CEC Bank nu există euro la casa de schimb, lichizi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel