Data publicării:

Ce se întâmplă cu afganii care au cooperat cu România în timpul războiului. Preluarea acestora, analizată

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Ce se întâmplă cu afganii care au cooperat cu România în timpul războiului. Preluarea acestora, analizată / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Ce se întâmplă cu afganii care au cooperat cu România în timpul războiului. Preluarea acestora, analizată / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Soarta afganilor care au cooperat cu militarii români în anii de război este una îngrijorătoare.

În aceste momente în care la nivel internațional aliații efectuează misiuni de evacuare a cetățenilor lor din Afganistan, după căderea Kabulului, soarta afganilor care au colaborat cu misiunile militare și diplomatice ale aliaților, în acești aproape 20 de ani de război, e una îngrijorătoare.

Însă pe lângă cetățenii români, de la nivelul misiunii diplomatice cât și militare, pentru țara noastră au lucrat sub forte de contractori privați numeroși afgani.

E vorba în esență de translatori, șoferi, bucătari, personal care asigură logistica misiunii, personal auxiliar etc. După ce talibanii își consolidează puterea iar la nivel internațional lucrurile se calmează, toți acești oameni se află într-o situație extrem de periculoasă. 

Nu e vorba doar despre personalul afgan care a colaborat cu misiunea diplomatică și militară a României, ci de întreg personalul afgan care a lucrat cu NATO. Ne putem imagina că vorbim de mii, dacă nu zeci de mii de oameni.

Pentru aceștia ar trebui să existe un program cu privire la evacuarea lor din Afganistan și aducerea în statele aliate. 

România analizează preluarea personalului local afgan care a cooperat cu Armata României și misiunea diplomatică în timpul războiului din Afganistan

 

DefenseRomania s-a adresat Ministerului Afacerilor Externe cu privire la cetățenii afgani care au asistat prezența militară a României sau au cooperat cu alte misiuni ale organizațiilor internaționale.

MAE ne-a transmis că la nivelul ministerului există o evaluarea pentru preluarea personalului considerat justificat, decizie care va fi luată însă după o amplă analiză, inclusiv din punct de vedere securitar.

„România își manifestă deschiderea și evaluează la nivel interinstituțional posibilitatea de a prelua, acolo unde se consideră justificat, personalul local afgan care a sprijinit autoritățile române, după o analiză a fiecărui caz în parte, inclusiv din punct de vedere securitar. Totodată, își exprimă deschiderea și analizează posibilitatea de a prelua temporar personal afgan care a sprijinit misiuni ale organizațiilor europene și euro-atlantice, după parcurgerea etapelor procedurale inter-instituționale, inclusiv validările de securitate care se impun”, ne-a transmis, în exclusivitate MAE.

„MAE menține legătura cu partenerii din Uniunea Europeană și NATO și va aborda în acest cadru măsurile necesare pentru gestionarea diverselor efecte ale deteriorării situației de securitate din Afganistan”, conchide MAE.

Prezența României în Afganistan

România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operaţia Enduring Freedom, cât şi la ISAF, în spiritul solidarităţii faţă de partenerul strategic american şi pentru consolidarea poziţiei naţionale ca partener aliat, potrivit datelor furnizate de MApN.

În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români şi-au pierdut viaţa în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniţi, scrie DefenseRomânia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel