Data actualizării:
Data publicării:

Ce se întâmplă astăzi în familia lui Corneliu Vadim Tudor- EXCLUSIV

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Senatorul Marius Marinescu a vorbit, pentru dcnews.ro, la șase luni de la moartea lui Corneliu Vadim Tudor.

"Anul trecut nici nu-mi trecea prin cap, nici în visurile cele mai negre, că peste șase luni îl vom comemora pe tribun. Spiritul național este mai sărac. Platourile de televiziune sunt mai sărace fără Vadim. Acum trăiesc două mari emoții diametral opuse. Pe de-o parte un sentiment de tristețe prin plecarea tribunului dintre noi, mă opresc oamenii pe stradă și-mi spun că le este dor de Vadim, era perceput ca un ocrotitor al săracilor. În al doilea rând, trăiesc și un sentiment al mulțumirii de a fi fost contemporan cu domnul Corneliu Vadim Tudor. Am avut privilegiul să-i fiu apropiat, iar acum sunt mai bogat spiritual, am amintiri frumoase. Am venit de nenumărate ori la Biserica Sfântul Gheorghe Nou cu familia mea și familia tribunului, am asistat la slujbă, iar după eram invitați de preotul Emil Cărămizaru la masă, în casa parohială din spatele bisericii. Discutam ore în șir despre istorie, cultură, despre amintirile noastre. Era un regal", a spus Marius Marinescu, pentru dcnews.ro. 

[citeste si]    

Politicianul a continuat: "Acum merg la biserica Sfântul Gheorghe cu inima strânsă, la slujba de comemorare a tribunului. Vadim a plecat dintre noi anul trecut, într-o zi sfântă, de Ziua Crucii, pe 14 septembrie. Peste câteva săptămâni vine Paștele, va fi pentru mine o sărbătoare tristă, dar mult mai tristă pentru familia tribunului. Multe sărbători le-am petrecut împreună. Acum au rămas amintiri frumoase și un gol mare în suflet. Domnul Corneliu Vadim Tudor este un bun național, a scris istorie, iar istoria îl va așeza alături de marii patrioți: Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga. Datele de naștere și de deces ale tribunului, respectiv 28 noiembrie 1949 și 14 septembrie 2015, sunt consemnate alături de cele ale marilor personalități ale lumii. Dumnezeu să-l odihnească în pace, să-i apere familia de dușmani". 

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel