Ce se ascunde în spatele „perdelei de fum“ a guvernanților. Prof. Coșea: Mediul de afaceri, victimă colaterală. Nimeni nu se mai gândește la economie
Analistul economic, prof. Mircea Coșea, a dat la o parte „perdeaua de fum“ aruncată de „gâlceava“ guvernanților.
Prof. Mircea Coșea, analist economic, a afirmat că discuțiile care se poartă în cadrul coaliției de guvernare, legate de data alegerilor prezidențiale, sunt o formă de mascare, după o perdea de fum, a realității economice cu care ne confruntăm, dar și că mediul de afaceri, cu tot ce reprezintă acesta este ”victima colaterală” a actualei guvernări, iar economia este ”sacrificată pe altarul electoral”, într-un an plin de alegeri și promisiuni electorale.
”Ei încearcă să realizeze două lucruri. În primul rând să distragă atenția cetățenilor de la greutățile pe care le vor întâmpina, de la faptul că nu reușesc să aibă un management bun în economie. în al doilea rând încearcă să planifice în așa fel alegerile, încât ele să beneficieze de anumite creșteri, fie la pensii, și aici e în primul rând, fie la salariul minim.
Toată această gâlceavă pe data alegerilor este să construiască perdeaua de fum, care pe de o parte nu vrea ca să arate realitatea ei, economică, pe de altă parte vor să beneficieze, absolut electoral, absolut politicianist, de niște succese pe care pot să le aibă, punctual, temporar în creșterea pensiilor”, a declarat prof. Mircea Coșea, în exclusivitate, pentru DC News.
Prof. Coșea: Mediul de afaceri, victima colaterală a acestei guvernări
În privința modificărilor aduse Codului Fiscal, mult mai rapide decât ar trebui, dar cu impact major asupra întregii societăți, prof. Coșea a afirmat că ”mediul de afaceri este victima colaterală cea mai importantă a acestei guvernări, care nu are absolut nimic în legătură cu îmbunătățirea situației economice.
În acest an, în loc să se consolideze o anumită creștere economică pe care am avut-o, economia este sacrificată pe altarul electoral. Nimeni, din cei care ne conduc, nu se mai gândește la economie, totul este făcut numai pentru interes electoral. Iar principalii pierzători, cei care suferă, sunt cei din mediul de afaceri, întreprinzătorii mici și mijlocii. Pentru că ei sunt supuși la o greutate care acum este de trei ori mai mare decât înainte. În primul rând este greutatea adusă de ordonanța-trenulețul, care mărește anumite taxe și impozite, în al doilea rând este dobânda la credite care este încă foarte mare în România, iar în al treilea rând este creșterea salariului minim, care se face pe spatele angajatorului.
Ne vom aștepta, ca urmare a acestor măsuri, și în principal a salariului minim european (n.r. cum va fi numit în perioada următoare), care nu este deloc benefic așa cum ne este prezentat, să avem mai mult efecte negative. În primul rând pentru că acesta (n.r. salariul minim) apasă foarte mult pe angajator, pe de altă parte pentru că se pierde competitivitatea, produsele românești devin din ce în ce mai scumpe, competitivitatea la export scade, iar în al treilea rând, pentru că investitorii străini nu sunt atât de interesați când văd că există o creștere a costului forței de muncă mai mare decât în altă parte. Adică ei vor trebui să suporte, dacă vin în România, această creștere a salariului minim european.
Toate lucrurile acestea sunt făcute ca să dea impresia că se ridică nivelul de trai, dar în realitate se câștigă foarte puțin, imediat, dar într-un termen lung, se pierde, pentru că toată această creștere a salariului minim vine pe spatele angajatorului, care crește prețul de producție, că este obligat să facă lucrul acesta, că nu poate să vină cu bani de acasă, iar mărind costurile de producție se mărește și prețul de vânzare la raft. Deci va fi și o creștere a prețului, dar și o creștere a inflației”, a mai spus prof. Coșea, adăugând că ”ieșirea din cercul vicios înseamnă reformarea economiei, în primul rând a structurii economiei românești”.
Suntem într-un cerc vicios
De asemenea, prof. Coșea a punctat că ”structura economiei românești nu mai face față actualelor schimbări în plan internațional. Când structura economiei românești se bazează pe manufacturare, nu am trecut în faza de cercetare, robotizare, digitalizare, toate acestea fac să avem o valoare adăugată sub media europeană.
Și de aici toate celelalte greutăți care țin de nivelul salariilor, al pensiilor. Deci, până nu va exista o reformare bazată pe investiții în sectoare cu tehnologie avansată, nu investiții în tot felul de șosele, drumuri și poduri, ci avem nevoie de investiții în industria performantă, ultramodernă comparativ cu Ungaria.
La noi, investițiile sunt în zona manufacturieră, lipsește latura de inovare, iar asta înseamnă că vom rămâne mereu în urmă, din punct de vedere al valorii adăugate, și nu ne putem dezvolta mergând în acest cerc vicios. Bugetul ia bani de la mediul de afaceri, îi dă sub formă de salarii și pensii, și îi ia înapoi prin inflație, prin facturile la energie și prin impozite și taxe”, a concluzionat analistul economic, prof. Mircea Coșea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News