Ce scrie Inteligența Artificială despre Mircea Badea. ”Să fim atenți să nu rănim pe nimeni prin cuvintele noastre”
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
foto captură video
foto captură video
Întrebată despre Mircea Badea, Inteligența Artificială, dincolo de erorile transmise, a conchis cu un mesaj despre comentariile realizatorului TV. 

”Mircea Badea este un prezentator TV, actor și comedian român. El a devenit cunoscut publicului larg prin intermediul emisiunii sale TV "În gura presei", care a rulat timp de mai mulți ani pe postul de televiziune Antena 3. În cadrul emisiunii, Badea a abordat subiecte de actualitate și politice și a adus adesea un ton satiric și ironic la subiectele discutate” scrie Inteligența Artificială (ChatGPT) despre realizatorul ”În gura presei”.

După cum se poate observa, se referă la emisiunea de la Antena 3 la timpul trecut deși, la această oră, este pe post. Dincolo de acest aspect, se pare că Mircea Badea este și actor de comedie, conform IA. 

Mircea Badea, în ”Minte-mă frumos” și ”Las Fierbinți”

”Pe lângă activitatea sa TV, Badea a fost implicat și în alte proiecte, cum ar fi filmele "Minte-mă frumos" și "Las Fierbinți", și a fost gazda a numeroase evenimente live. El are o prezență puternică pe rețelele de socializare și a adunat o bază mare de fani și urmăritori datorită stilului său direct și provocator” mai scrie Inteligența Artificială, în mod eronat. 

”Cu toate acestea, unele dintre comentariile lui Badea sau abordările sale pot fi considerate controversate sau deranjante pentru unii oameni. Este important să ne amintim că libertatea de exprimare este un drept fundamental, dar trebuie să fim atenți și să nu rănim sau să discriminăm pe nimeni prin cuvintele noastre” conchide sursa citată, asta deși atunci când este întrebată despre părerea despre un anumit subiect, scrie că nu poate emite păreri subiective, neavând emoții sau preferințe personale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel