În memoradum se arată, între altele, ca măsură propusă:
'Prioritizarea dialogului între Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ cu privire la grila de salarizare din familia ocupaţională subsecventă, ce va fi cuprinsă în viitoare Lege a salarizării. Noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023'.
O altă măsură menţionată în document are în vedere 'stabilirea unei prevederi în contractul colectiv de muncă la nivel de sector 'învăţământ preuniversitar', prin care pe perioada concediului de odihnă, precum şi pentru zilele de concediu plătit, personalul din învăţământ va avea dreptul la o indemnizaţie de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază şi a sporurilor/ indemnizaţiilor de care beneficiază, potrivit legii, corespunzător fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediu de odihnă'.
Guvernul va aproba şi un memorandum având ca temă poziţia României referitoare la crearea unui Secretariat permanent care să gestioneze Spaţiul European al Învăţământului Superior (Procesul Bologna).
Va fi aprobat şi un proiect de hotărâre având ca scop suplimentarea numărului de locuri alocat pentru învăţământul superior militar în anul universitar 2023-2024, în limitele impuse de acreditările naţionale şi capacitatea de şcolarizare a instituţiilor de învăţământ superior, pentru a forma personal calificat necesar încadrării structurilor militare.
Alte proiecte de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern
În cadrul şedinţei va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate şi din împrumuturi contractate cu Instituţiile Financiare Internaţionale.
'Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează măsurile necesare implementării proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate şi din împrumuturi contractate cu Instituţiile Financiare Internaţionale, prin stabilirea unui cadrul necesar pentru metodologia şi criteriile de selecţie pentru proiectele de investiţii publice pentru care urmează a se încheia contracte de finanţare în conformitate cu regulile de finanţare stabilite prin Ghidurile Solicitantului de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sănătate', se arată în nota de fundamentare.
Guvernul va analiza şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea articolului I din OUG nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Printr-o hotărâre, Executivul va decide cu privire la alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale.
Prin proiectul de act normativ se propune alocarea sumei de 16.700.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară locale ale unor unităţi administrativ - teritoriale din mai multe judeţe pentru asigurarea finanţării pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public şi întreţinerea acestuia, salubritate etc.), sentinţe, cofinanţarea proiectelor, corecţii financiare, cheltuieli de capital, cât şi alte cheltuieli neprevăzute.
De asemenea, va fi adoptat şi un proiect de lege pentru aderarea Consiliului Superior al Magistraturii la Reţeaua Francofonă a Consiliilor Judiciare (RFCMJ) şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale la aceasta.
Totodată, Guvernul va aproba, prin hotărâre, constituirea, organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial pentru finanţarea proiectelor/cheltuielilor care sunt destinate protejării mediului înconjurător şi combaterii schimbărilor climatice, precum şi a celor din domeniul social şi de dezvoltare durabilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”