Vedeta de televiziune Andreea Marin și artistul Ștefan Bănică au decis să divorțeze, după șapte ani de căsnicie. Deși au încercat întotdeauna să se ferească de scandaluri publice, vedetele au ocupat, nu o dată, prima pagină a ziarelor. După ce a apărut bănuiala că Ștefan Bănică ar avea un copil cu o fostă colegă de-a Andreei, de la "Surprize, surprize", "Zâna" a făcut declarații șocante ce aveau să prevestească divorțul. Andreea și Ștefan au o fețită de doar cinci ani.
În luna mai a anului 2012, Andreea Marin vorbea detașată despre divorț, scrie RTV: "Privesc mult mai detaşată acest subiect în a doua mea viaţă ca familistă, am pornit la drum cu dragoste şi cu toată dăruirea, dar un divorţ nu ar fi ceva care să mă dărâme, chiar dacă nu mi-l doresc. Consider că atâta vreme cât avem sănătate, avem ce e mai preţios, în rest, le rezolvă timpul pe toate", a declarat ea.
Nu demult, presa de scandal a speculat că Ștefan Bănică Junior ar fi făcut un copil cu o fostă componentă a baletului emisiunii "Surprize, surprize", Adriana Nicolae. În iunie 2012, ea s-a aflat față în față cu soția actorului pe scena Galei Premiilor VIP, unde Andreea Marin Bănică a primit premiul pentru eleganță, iar Adriana Nicolae era prezentatoare. Atunci, reacția Andreei a fost una șocantă. Ea a întrebat: "Adriana, cu aceeaşi eleganţă care mă caracterizează, întrucât e o prostie care s-a tot vehiculat prin presă din punctul meu de vedere, o să te rog să spui o dată pentru totdeauna, da sau nu, răspunsul la întrebarea: Soţul meu e tatăl copilului tău? Da sau nu?". Adriana a refuzat să răspundă în repetate rânduri: "Cred că nu este cazul...", "Nu este cazul", "Nu vreau să dau curs acestui lucru", "Nu vreau să vorbesc despre asta!". Andreea Marin a întrebat-o de cinci ori "Da sau nu?". Adriana chiar a încercat să o umilească pe vedetă în timpul conversației, încercând să facă abstracție și să treacă mai departe "O să invit aici în scenă...", moment în care Andreea Marin i-a smuls microfonul. Concluzia "Zânei" a fost "Am înţeles. Asta spune totul despre eleganţă în atitudine. Vă mulţumesc!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită