Ce să mănânci în timpul zilei, dacă sări peste micul dejun
În loc de trei, de multe ori ne limităm la două mese pe zi, aşa că riscăm să mâncăm mai mult după aceea şi să nu avem suficientă energie pentru restul zilei.
Dacă sări peste micul dejun, o gustare la mijlocul dimineţii devine obligatorie. Mulţi se opresc la pachet de fursecuri, un croissant de la barul din apropiere sau, mai rău, ceva de la automat.
„Dacă gustarea este prea dulce - explică Romina Cervigni, biolog, nutriţionist -, vei avea o scădere a energiei şi deci rişti să ai hipoglicemie în orele următoare gustării, o glicemie anormal de scăzută. te vei simţi foarte obosit. Ar fi de preferat un fruct şi o mână de nuci sau migdale, cam 15-20 de grame: consumate cu prudenţă, fructele uscate asigură fibra necesară saţietăţii”.
Dacă trezirea se face la ora 11.00, micul dejun devine inutil. Pentru a regla aportul de energie pierdut mai devreme trebuie să vă concentraţi pe brunch, spun specialiştii. Un amestec de mic dejun şi prânz. Fără bătăi de cap, dar alimente sănătoase, bogate în amidon. Este posibil să adăugaţi o sursă de zaharuri, de exemplu miere, dulceaţă sau fructe, şi prin smoothie-uri de fructe şi legume, care asigură surse minerale şi de fibre.
Important. „Fie că este un proces ocazional sau obişnuit, lipsa mesei de dimineaţă nu te va face neapărat să îngraşi sau să slăbeşti”.
Mic dejun elveţian: Clătite de cartofi - Rețeta
Dacă nu ai încercat până acum mcul dejun elvețian și nici nu ai îm plan să călătorești prea curând în Elveția, îl poți încerca direct în bucătăria ta. Iată cum se prepară...
Ingrediente
660 g cartofi
125 g unt
7 g sare
piper
Cum se prepară
Încingi cuptorul la 190 de grade Celsius. Speli şi cureţi de coajă cartofii. Tai cartofii felii subţiri (1 mm grosime) pe lăţime. Aşezi feliile în straturi. Tai făşii feliile , tot cam de 1mm. Pui cartofii tăiaţi într-un vas de apă. Scurgi cartofii bine de tot şi îi storci bine. Excesul de apă îl elimini cu prosoape de hârtie. Cât se scurg cartofii, topşti untul în tigaie. Amesteci cartofii cu untul topit şi cu sare.
Încingi o tigaie la flacără măricică. Pui cartofii pregătiţi în tigaia fierbinte. Presezi cartofii în vas, astfel încât să acopere întreaga suprafaţă a tigăii. Laşi 5 minute sau până devine auriu şi crocant pe fund. Bagi la cuptor tigaia pentru a finaliza şi laşi 10-15 minute. Scoţi tigaia şi cu grijă întorci cartofii pe partea cealaltă. Mai laşi în cuptor încă 15 minute. După ce ai copt cartofii, îi laşi deoparte 5 minute. Pe măsură ce se mai răcesc, devin mai crocanţi. Taie în 6 porţii egale.
BONUS: Omletă cu cartofi dulci
Ingrediente
6 ouă
2 linguri ulei
1 lingură cu vârf brânză moale (ricotta, brânză de capră, brie)
sare, piper negru
4 cartofi dulci
3 fire ceapă verde
1 lingura ulei
sare, piper negru
Cum se prepară
Pregătiţi prima dată cartofii dulci. Se curăţă cu aparatul de curăţat legume şi apoi se taie rondele groase de un deget. Se presară cu sare şi piper negru şi apoi se adaugă uleiul. Se amestecă. Se pun cartofii într-o tavă termorezistentă în care să încapă unii lângă alţii, putând fi uşor suprapuşi, scrie e-retete.ro. Se coc la 180 C timp de 45 minute. După acest timp, se verifică unul să fie complet făcut, adică cremos în interior. Se scoate tava din cuptor şi se adaugă ceapă verde tăiată rondele. Se amestecă.
Cartofii se pot pregăti astfel şi cu 1-2 zile înainte.Se vor păstra la frigider până e nevoie de ei. Din această cantitate de cartofi dulci copţi veţi putea face 3 omlete mari (din 6 ou fiecare). Când doriţi să preparaţi omleta, puneţi uleiul într-o tigaie de aprox 26 cm. Aşezaţi pe fundul ei rondele de cartofi dulci (1/3 din cartofii dulci copţi mai sus). Aveţi grijă să luaţi şi ceapa verde. Încingeţi uşor tigaia cu cartofi, pe foc mic.
Până se încinge tigaia, bateţi bine 6 ouă cu sare şi piper negru. Când uleiul din tigaie sfârâie turnaţi ouăle. Așteptați câteva secunde să vedeţi că omleta se încheagă pe margini şi imediat mutaţi tigaia în cuptor la 190 C timp de 10-13 minute (verificaţi după 10 minute să fie închegată deasupra). Răsturnaţi omleta pe o farfurie largă. Decoraţi cu bucăţele de brânză moale, puţină ceapă verde de pe cartofii copţi, râşniţi piper negru, presăraţi fulgi de chili, dacă doriţi să fie puţin picantă, şi picuraţi 2 linguriţe ulei măsline deasupra. E bună caldă sau la temperatura camerei.
Această reţetă se poate face şi sub formă de omletă normală, pe plită. Se bat ouăle şi se prăjeşte omleta în uleiul încins până e cam 80% făcută. Abia atunci se adaugă cartofii dulci copţi cu ceapă verde (îi tăiaţi în bucăţele mai mici de data asta, nu lăsaţi rondelele întregi) şi se amestecă pe final că să se prindă cartofii de omletă. Lângă, aşezaţi puţină brânză moale sau puteţi rade parmezan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News