Mulți dintre cei care comit infracțiuni preferă spitalul, pușcăriei, solicitând instanțelor o expertiză psihiatrică. Spațiul care revine unui pacient este mai mare, condițiile de trai, mai bune, iar vizitele sau folosirea mobilului nu sunt restricționate, ca la deținuți. Totuși, Oliver Stan, tânărul care a încercat să detoneze o bombă în Universitatea Cuza, din Iași, a anunțat că se va sinucide dacă este internat la Spitalul de Siguranță Pădureni-Grajduri. Ce s-a întâmplat în clinica de la Socola, unde a fost evaluat de o comisie și unde s-a aflat în tratament? Se mai folosesc electroșocuri, sunt pacienții băgați în cămașa de forță?

 Oliver Stan își imagina, încă din 2009, potrivit bzi.ro, cum ar fi să-și petreacă viața în spitalul de nebuni. ”Îmi aminteam de unii oameni, pe care-i văzusem în spital, bătrâni care în tinerețile lor făcuseră o crimă și acuma aveau părul alb și nu mai ieșiseră toata viața de după gratii. Eu nu-mi pot imagina suferință mai mare decât să fiu închis pe viață într-o cameră psihiatrică. Pentru mine iadul ar fi să fiu închis etern într-un spațiu mic, de unde nu se poate ieși și unde nu te poți sinucide ", scria Oliver pe site-ul roportal.ro, în 2009.

 Cămașa de forță nu se mai folosește de 20 de ani

La Socola, Oliver Stan a fost internat într-un pavilion nou, recent modernizat. Electroșocurile nu se mai folosesc în România de zeci de ani. Nici nu mai există aparatură pentru electroșocuri. Nici cămașa de forță nu se mai află în dotarea spitalelor de psihiatrie. În locul ei se folosește sedarea pacientului. Cei care sunt agresivi și pot pune în pericol personalul sanitar sau pe alți bolnavi sunt legați de pat pentru maximum 30 de minute, timp în care se efectuează sedarea. Practic, pacientul agresiv sau necooperant este adormit și ulterior se administrează terapia anti-psihotică. Bătăile (ilegale) sau cămașa de forță nu sunt necesare. Sedarea permite personalului sanitar să administreze în siguranță și fără efort tratamentul pentru boala psihică, în criză. După ce afecțiunea este pusă sub control, dispare agresivitatea, iar pacientul își ia singur pastilele. În Occident, pacienții cu schizofrenie sau alte boli grave sunt integrați în societate. De supravegherea la domiciliu se ocupă personalul centrelor ambulatorii. În România, odată ieșit din spital, nimeni nu mai monitorizează tratamentul unui bolnav psihiatric. Ca urmare, pacientul începe să bea sau își neglijează tratamentul, deseori nu sunt bani pentru pastile, iar o nouă criză îl aduce la spital.

Amenințările cu sinuciderea, consecință a întreruperii tratamentului

În perioada evaluării psihiatrice, nu se administrează terapie, ca să poată fi urmărit bolnavul. E posibil ca Oliver Stan să fie în plină criză, ceea ce îl face să amenințe cu sinuciderea și să refuze internarea la Grajduri. Odată ce va începe tratamentul, e foarte probabil să redevină lucid și să coopereze cu medicii pentru ținerea sub control a bolii.

Într-una dintre cărțile sale, Stan se referea cu teamă la Spitalul Socola. "Acolo, chiar dacă nu ești bolnav, mediul acela te îmbolnăvește. Este un mediu foarte agresiv și coroziv psihic, la care eu, fiind mai sensibil, nu rezistam, simțeam că îmi pierd mințile. Mereu se aud zbierete poruncitoare, la fiecare 5 minute răcnește un gardian la un bolnav și la fiecare jumătate de oră, un bolnav este bătut cu urletele și zbieretele aferente. E așa o dezlănțuire de ură și agresivitate autoritară, încât percepeam aceste fapte ca și cum de fiecare dată ar fi răcnit la mine și m-ar fi bătut pe mine. A intrat frica în mine de tremuram ziua și noaptea din tot corpul, tare de tot, aproape ca un epileptic. În spital, chiar dacă nu ești nebun, te obligă medicii să înnebunești, căci după o lună de stat la nebuni, arăți și te comporți și gândești ca un nebun din cauza tratamentului și a condițiilor de acolo”, scrie bzi.ro.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News