Dacă într-o zi obișnuită, după campaniile special făcute în acest scop, se ajunge și la 300 de pungi recoltate pe zi, astăzi, la Centrul de donare au fost 130. Acest lucru arată că în ciuda mobilizării masive de pe Facebook, au fost mai puțini donatori ca de obicei. Adică a fost o zi proastă.
Directorul Centrului de Transfuzii București, Doina Goșa, a declarat în exclusivitate pentru DC News că vara, în general, sunt probleme privind sângele. Oamenii mai pleacă în vacanță, în schimb pacienții nu merg în concediu și sunt dependenți de acest gest pe care cei mai mulți dintre noi îl poate face. În plus, din cauza caniculei, numărul donatorilor este mai mic mic, iar stocurile de sânge scad.
VEZI ȘI: Anunț umanitar, manipulare pe Facebook. Detaliul despre care nu s-a vorbit
Doina Goșa a precizat că au fost două campanii de donare de sânge care s-au dovedit a fi de succes. Una s-a desfășurat în iunie, la care a ajutat foarte mult mass-media, iar alta a avut loc în august cu sprijinul Primăriei Capitalei. În urma acestora, oamenii s-au mobilizat și au venit să doneze în număr mare.
Oamenii sunt așteptați în continuarea să doneze pentru evitarea unei noi crize.
[citeste si]
Donatorii de sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani, greutatea 58 — 100 kg femeile și 60 — 110 kg bărbații, tensiune arterială sistolică între 11 și 18 mmH, să nu fi suferit în ultimele luni intervenții chirurgicale sau stomatologice, femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau la menstruație.
De asemenea, donatorii nu trebuie să fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 72 de ore înaintea donării, să nu aibă sau să fi avut hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, de piele sau miopie peste (-) 6 dioptrii sau boli de piele.
În plus, înainte de a dona se recomandă consumul unei căni de ceai sau cafea, cu mic dejun normal, respectiv legume și fructe, precum și mâncăruri fără proteine sau grăsimi.
Potrivit specialiștilor, după donare, sângele donatorului este împrospătat, imunitatea organismului crește, iar riscurile de paralizie și de accident vascular se reduc cu circa 30%. Intervalul de timp între două donări de sânge nu poate fi mai mic de 72 zile. La o donare se recoltează 450 ml — 500 ml de sânge, cantitate ce se reface ca volum în câteva ore, celular în două săptămâni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană