Data actualizării:
Data publicării:

Ce răsturnare de situație în derby: FCSB a câștigat meciul cu Dinamo și revine pe primul loc în campionat

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

FCSB a urcat pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce s-a impus în derby-ul cu Dinamo Bucureşti, cu scorul de 2-1 (1-1), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală.

FCSB a reușit să revină și să întoarcă meciul după ce Dinamo a deschis scorul.

Golul „câinilor” a fost marcat de Perica. Pentru FCSB a marcat Alhassan și Gele. În prima repriză a fost și o fază controversată în care Dinamo ar fi trebuit să primească lovitură de la 11 metri.

Dinamo a deschis scorul în minutul 18, dar FCSB a egalat imediat în minutul 20. Golul victoriei a fost marcat în minutul 57.

Aceasta a fost a 30-a confruntare dintre cele două echipe găzduită de Arena Naţională, în toate competiţiile, cei mai mulţi spectatori înregistrându-se pe 17 mai 2012, 49.759 spectatori, în FCSB - Dinamo 3-2.

Zeljko Kopic a bifat meciul cu numărul 50 în Superligă, fiind al nouălea antrenor străin din istoria principalei competiţii interne care atinge această bornă.

FCSB a ajuns la 12 etape consecutive fără înfrângere, opt victorii şi patru egaluri.

Dinamo a obţinut un singur punct în ultimele trei etape.

În tur, FCSB a câştigat cu 2-0.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel