Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, riscă o pedeapsă de şase luni de închisoare, sau poate fi obligat să suporte 74 de lovituri de bici. Asta pentru încălcarea legii, comisă în cursul înregistrării candidaţilor la preşedinţie, scrie The Telegraph, citat de agerpres.
Actualul șef de stat iranian a încălcat legea atunci când l-a însoțit pe Esfandiar Rahim Mashaei - unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai săi, şi fost şef al administraţiei prezidenţiale - la Comisia Electorală, unde acesta şi-a înregistrat candidatura în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale.
Televiziunea de stat a difuzat imagini cu Ahmadinejad zâmbind, în timp ce-şi însoţea consilierul. Camerele de filmat l-au surprins pe liderul de la Teheran într-un moment cu garda jos. El îi şoptea viitorului candidat că, în cazul în care va fi întrebat de ce este însoţit de preşedinte, să răspundă că şeful statului "are zi liberă" şi că, în consecinţă, poate fi considerat drept persoană privată.
Ahmadinejad însuşi nu mai poate candida la funcţia supremă în stat, deoarece legea nu îi permite un al treilea mandat succesiv.
Consiliul Gardienilor Constituţiei (Consiliul de supraveghere), unde a fost depusă o plângere împotriva preşedintelui Ahmadinejad, a efectuat deja o anchetă, anunţând că împotriva liderului politic de la Teheran urmează să fie formulată o acuzaţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol