Data publicării:
Ce poluează mai mult, mașina electrică sau banana? Dilemă pentru ecologiști
Un tip care se simte responsabil de sănătatea planetei și plătește pe o mașină electrică de două ori mai mult decât pe una diesel n-ar trebui să aibă puțină grijă și de sănătatea semenilor săi?
De exemplu, să șofeze responsabil, să nu mai depășească la rupere, să semnalizeze, din când în când, ba chiar să oprească, dacă e cazul, la trecerea de pietoni?
Sunt sigur că, la fel ca motocicliștii, aproape toți șoferii de ”zero emission” respectă regulile, doar că, ghinion, eu nu mă întâlnesc în trafic decât cu cei 1% piloți de raliu/cocalari cu fițe.
Bun, nu are rost să mai discutăm dacă și-au luat mașinuța electrică fiindcă nu le-au dat voie părinții în tagadă, când erau mici. Ca o compensație că n-au avut jucării, cum s-ar spune. E la modă, e suficient de scumpă ca să întoarcă priviri oxigenate în parcarea din mall, trebuie să ai și tu mașină electrică.
Dar, poate mai sunt și câte unii care ard jdemii de euro fiindcă se simt vinovați pentru Dixie Fire sau pentru că au citit cartea lui Cezar Petrescu și vor să-l salveze pe Fram, ursul polar.
Trecem peste faptul că mașina electrică se construiește din tablă, plastic și mii de tone de CO2. Sau că bateriile au în ele atâtea substanțe toxice încât Mafia le strecoară, pe cele uzate, în România, Polonia, sau Bulgaria, fiindcă occidentalii nu-și permit să le neutralizeze acolo unde le folosesc. Nici nu ne punem întrebarea de unde vine curentul electric? Dar, s-or gândi, oare, îngrijorații de carbon, că și ei poluează la fel de mult mâncând banane? Struguri din Chile, papaya din Ecuador, scoici aduse cu avionul din Spania... astăzi, când nu mai sunt nave cu vele, nici nu au apărut avioanele cargo pe baterii.
Banalele banane reprezintă cea mai poluantă cultură agricolă din lume, fără a lua în calcul tonele de CO2 emise pentru transport și depozitare. Milioane de tone de pesticide sunt aruncate în mediu, miliarde de hectare de pădure sunt defrișate, doar ca să aibă parte lumea bună de ceva dulce. Păi, dacă-ți pasă de mediu, nu mănânci tu o caisă ori un măr, din Ilfov, în loc să cari peste Atlantic niște celuloză îmbibată cu zahăr generat pe vapor?
Păi și iarna, iarna ce fac, când nu mai sunt fructe proaspete în emisfera nordică? Dacă îți pasă de mediu, iei o linguriță de dulceață sau bei un ceai cu zahăr extras din sfecla de la Titu, ori Calafat. După care faci bilanțul caloric și al emisiilor de carbon, ori citești raportul ONU, ”Cod roșu pentru omenire”, în timp ce învârți pe deget cheile de la SUV-ul tău hibrid.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News