Data publicării:
Ce poate păți Anamaria Prodan după ce l-a plesnit pe Alexa
Antrenorul Dan Alexa a fost protagonistul unui incident șocant! Antrenorul Astrei Giurgiu a încasat o palmă în plină față de la Anamaria Prodan, după o discuție aprinsă care a avut loc după meciul dintre Astra și FC Botoșani, încheiat 2-2.
În acest caz, chiar dacă s-a petrecut pe un stadion și în timpul unui meci de fotbald e Liga 1, comisiile FRF nu se pot sesiza, deoarece Prodanca nu se află pe lista intermediarilor înregistrați la Federația Română de Fotbal., scrie Libertatea.
"Anamaria Prodan e considerată doar o spectatoare și nu poate fi sancționată de comisiile FRF pentru agresiunea împotriva antrenorului Dan Alexa. Cel mult, Alexa poate face plângere la Poliție împotriva ei", au explicat pentru Libertatea surse de la Casa Fotbalului. Conform acelorași surse, Anamaria Prodan nu intră sub incidența regulamentelor disciplinare ale FRF, deoarece nu mai figurează pe lista intermediarilor înregistrați la Federația română.
"Anamaria Prodan nu este intermediar înregistrat în evidențele Federației Române de Fotbal, astfel aceasta nu se află sub incidența regulamentelor FRF", mai relatează cei de la Libertatea
VIDEO
În plus, patronul Ioan Niculae este de părere că Dan Alexa nu mai poate să țină vestiarul Astrei și este hotărât să îl schimbe pe antrenor, însă va mai aștepta cîteva zile, pentru a se mai domoli scandalul. Patronul de la Giurgiu e de părere că Alexa nu mai are cum să țină în frâu un vestiar de bărbați după incidentul cu Anamaria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News