Data publicării:
Ce o sperie pe Mariana Câmpeanu mai rău decât șomajul
mariana_campeanu
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a dezvăluit că are o teamă mai mare decât șomajul. Problema subliniată de ministrul Muncii este creșterea gradului de sărăcie în rândul angajaților. A constatat problema, dar nu a găsit și rezolvarea. Explicația: "Guvernul nu este Samantha".
"De la sfârșitul anului trecut am spus că am făcut un studiu şi a rezultat că a început să crească gradul de sărăcie în rândul persoanelor angajate. Ceea ce este inadmisibil! O persoană care se angajează trebuie să iasă din riscul de sărăcie", a declarat Mariana Câmpeanu în cadrul Ediției Speciale, de la RTV.
Ea a adăugat că "Riscul de sărăcie şi excluziunea socială au început să crească în rândul celor angajaţi".
Ministrul Muncii susține că situația prezentată nu este rezultatul creșterii taxelor. "N-a crescut doamnă nicio taxă! În afară de taxa pe forţa de muncă care e destul de ridicată în România, dar nu cea mai ridicată, dacă luăm taxele şi impozitele din România sunt mai mici decât în alte părţi unde sunt de 80%", a declarat Câmpeanu. Întrebată dacă o familie poate fi susținută de un salariu de 800 de lei, adică de un net de 600, Mariana Câmpeanu a răspuns: "Guvernul ăsta nu e Samantha să facă aşa din nas!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
angajati
campeanu
guvern
minim
ministru
munca
salariu
saracie
somajul