Dr. Simin Florescu vorbeşte despre zilele critice pentru cei consideraţi "asimptomatici" în infecţia cu Covid-19 şi despre riscul izolării acestora la domiciliu fără o monitorizare zilnică din partea medicilor.
"Este o problemă mult disputată, mai mult din punct de vedere social decât medical. Din nefericire, pacienţii asimptomatici sunt şi ei contagioşi. Şi aşa cum ştim, contagiozitatea este cam cu două zile la simptomatici, înainte de apariţia simptomatologiei, iar la cei asimptomatici poate să dureze până la opt zile de la momentul infectării.
Opt zile este mult. În acest timp poate să răspândească foarte mult un asimptomatic şi de aceea atitudinea cea mai coerentă este să îl izolezi. Acum rămâne problema unde să-l izolezi? Desigur, e foarte simplu pentru toată lumea să fie izolat la domiciliu. Dar, din păcate, există un procent – nu ştim cât de mare dar un procent semnificativ – de pacienţi care, în această perioadă aşa zis asimptomatică încep să dezvolte simptome. Sunt foarte puţini asimptomaticii adevăraţi care nu dezvoltă niciun simptom. Teama noastră, a doctorilor, este ca în această izolare să nu intervină acele zile fatidice 5-6 de la momentul debutului în care pacienţii se agravează brusc.
Pentru că noi vedem lucrurile astea la pacienţii asimptomatici internaţi şi care brusc, în zilele 4-6 dezvoltă rapid o afectare respiratorie severă. Nu toţi, dar un număr destul de mare dintre ei cât să ne sperie. Ori, dacă acest lucru se întâmplă acasă, unde nu este sub supravegherea unui medic, ar trebui să există o monitorizare zilnică din partea medicilor de familie, prin mijloace audio-video,nu neapărat prin prezenţa medicului acolo, dar trebuie monitorizaţi foarte clar aceşti pacienţi", a explicat dr. Simin Florescu la emisiunea Academia de Sănătate.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit