Ce n-a spus Mandachi în documentarul „30 de ani și 15 minute” îți zic eu în cinci minute, în rândurile de mai jos. 

Duminică, după vreo doi ani de la debut, am văzut și eu „30 de ani și 15 minute”, documentarul despre drumurile groaznice din România realizat de Ștefan Mandachi.

Mi-a luat ceva timp să-l urmăresc, dar nu este ca și când, de atunci și până astăzi, s-a schimbat ceva pe șoselele din România. În plus, sunt familiarizată cu drumurile morții. Am circulat mult timp, cu un Logan, pe șoseaua E85, doar cu un airbag. Ruleta rusească, pe scurt.

La documentarul lui Mandachi, am plâns ca la înmormântare, imaginile m-au afectat până în străfundul sufletului. Documentarul îți stârnește toate reacțiile posibile: plâns, furie, tristețe, speranță. 

Știți campania de vaccinare care a rulat la televizor în fiecare pauză publicitară?

Așa ar trebui să ruleze și fragmente din documentarul lui Ștefan Mandachi. Că degeaba ne emoționăm noi, trei-patru-100 de oameni responsabili, dacă politicienii continuă să facă ce au făcut de 30 de ani în privința drumurilor, adică mai nimic, iar șoferii rămân la teribilism.

Și știți ceva? Este mai probabil și mai ușor să construiești autostrăzi decât să educi un popor. E adevărat că România contrazice realitatea privind ușurința cu care se fac autostrăzi în toate celelalte țări, dar îmi mențin afirmația privind educarea oamenilor.

Ar mai fi ceva: E-DU-CA-ȚI-E

Eu, dincolo de necesitatea autostrăzilor de care vorbește, pe bună dreptate, Ștefan Mandachi, m-aș opri asupra faptului că șoferii trebuie educați să conducă! Ok, nu avem drumuri bune, nu avem autostrăzi, dar până politicienii vor face ceva, haideți să fim noi civilizați! Avem drumuri ale morții? Avem. Păi atunci haideți să respectăm limita de viteză, să nu mai facem live pe rețelele sociale atunci când suntem la volan, să nu mai depășim când nu avem vizibilitate, haideți să nu mai transformăm mașinile în arme mortale! Să ne descurcăm cu ce avem până una alta, că degeaba de mâine se apucă politicienii „să ne facă” autostrăzi. Tot mai durează câțiva ani buni până le vom avea. Ce facem până atunci? Ne plângem morții din cauza unor șoferi care pur și simplu nu vor să respecte nimic?

Cinci tineri, frați, care se duceau, la bunica lor, cu tort, au murit săcerați de tren

În documentarul lui Mandachi, cel mai mult m-a impresionat accidentul în care cinci tineri, frați, au murit loviți de tren, pe o cale de trecere ferată nesemnalizată, unde vizibilitatea era serios îngreunată. Șoferița avea doar 19 ani. Mama tinerilor a apărut în documentarul lui Mandachi. Ar trebui să o vedeți. Imaginile cu femeia sunt absolut șocante și orice părinte, care îi mai dă copilului său, o mașină pe mână, ar trebui să-și dea seama în ce pericol îl pune. Mulți părinți, când au copiii majoratul, îi așteaptă cu o mașină cu fundiță în fața casei. Pentru unii dintre ei, le devine sicriu.

Dincolo de faptul că avem drumuri groaznice, că avem treceri de cale ferată nesemnalizate, trebuie să înțelegem cât de importantă este atenția. Poate dacă șoferița de 19 ani ar fi fost puțin mai atentă… astăzi ar fi trăit cu toții. Vorbele sunt de prisos acum.

Dar era doar un copil și nu avem niciun drept să o judecăm. Nici pe părinții care i-au dat mașina. Dar măcar tragem un semnal de alarmă și poate un tată care va citi acest text va investi în educația copilului decât să-i ia o mașină.

Ce să facă un copil de 18-19 ani cu o mașină? Are afaceri importante? Trebuie să ajungă din punctul A în punctul B să semneze contracte în cel mai scurt timp? Știu că vă iubiți copiii și ați face orice pentru ei, dar, dacă tot le-ați dat o viață, mai dați-le încă o viață. Vor avea ei timp, mai târziu, să-și ia mașini. Parcă nu merită să-i adunați din fiarele contorsionate ale mașinii. Cum spuneam, dacă drumurile sunt proaste, și știm cu toții acest lucru, să facem noi ce ține de noi cât mai bine. Să adaptăm modul cum conducem la drumurile din România. Până să se gândească politicienii la noi, să ne gândim noi la noi. Pe ei îi taxăm la vot, dar noi tot cu corpul rece al copilului stăm în brațe, plângând, pe marginea drumului.

După ce am văzut documentarul lui Mandachi, o fată de 16 ani din Buzău a murit într-un accident unde șofer era un puști de 18 ani

Și nu știu cum se face, dar la scurt timp după ce am urmărit documentarul lui Mandachi, văd următoarea știre: Duminică, Ana Maria, o adolescentă de 16 ani a murit în Buzău, în urma unui grav accident, după ce a ieșit să dea o tură cu Alex, un puști de 18 ani, care tocmai luase permisul. Pe 7 ianuarie, băiatul își invita prietenii de pe Facebook la un grătar pentru a sărbători obținerea permisului de conducere. Conform primelor informații, cauza accidentului este viteza excesivă. Jurnaliștii scriu că între Căldărăști și Padina (Buzău) există o porțiune în linie dreaptă unde se dezvoltă viteze mari. 

Deci, nu drumul a fost ucigaș, ci un puști de 18 ani care a uitat să mai ridice piciorul de pe accelerație ca să o impresioneze pe Ana Maria că vorba aia omul doar își luase permisul. A impresionat-o până a aruncat-o pe câmp și a băgat-o în mormânt.  

Merită, dragi părinți, să le dați arme letale copiilor voștri?

Avem noi educație rutieră în școli astfel încât un copil să priceapă ce se întâmplă când se urcă la volan? Școala de șoferi este una, dar educația rutieră este altceva. Până la urmă, îți mai trebuie și experiență de viață pentru a circula pe drumurile din România, iar la 18-19 ani, abia știi să te legi la șireturi, sigur... dacă nu ești Sebastian Dobrincu și ești geniu de mic.

Și vor mai muri o groază de copii. Și adulți nevinovați. Și noi vom mai continua să scriem, dar uneori și scrisul ăsta este degeaba

Nu e ca și când noi, în DCNews, atragem atenția de ieri, de azi despre morții din accidentele rutiere. Dar ce să vezi? Teribiliștii nu stau să citească nimic, nu-i interesează nimic în afară de pedala aia de accelerație. Eventual mai bagă și un live pe TikTok în timp ce conduc. Din ce în ce mai mulți oameni, și nu, nu oameni de la periferia societății, oameni de la care ai avea așteptări, fac live pe rețelele de socializare în timp ce conduc și discută cu „prietenii virtuali”. Că n-au centură de siguranță, asta probabil bănuiați deja. 

Să concluzionăm. Documentarul lui Mandachi este de nota 10 și are perfectă dreptate în tot ce susține acolo, dar, până vom avea autostrăzi, ce facem?

Putem ieși în stradă să strigăm că vrem drumuri mai bune, putem să oprim activitatea 15 minute, putem să înjurăm politicienii, putem să punem haștag Șîeu, dar haideți să lucrăm cu materialul clientului și, dacă materialul clientului e prost, să facem noi lucrurile bine, să respectăm regulile de circulație, să nu mai fim teribiliști, să nu le mai dăm copiilor arme letale pe roți, să dăm prioritate vieții. În alte țări CI-VI-LI-ZA-TE și E-DU-CA-TE, oamenii construiesc autostrăzi, în primul rând, pentru dezvoltarea economică a țării, nu pentru a evita moartea. Și să fim realiști... dați un search pe Google și veți vedea câte accidente grave au fost pe autostrăzile noastre.... Mulți nu știu să conducă nici măcar pe autostradă. Dovadă, încă o dată, că lipsa educației rutiere este mai importantă decât lipsa autostrăzilor, dacă vorbim strict de moarte la volan.

Și, până să ne temem de presupusul război Rusia-Ucraina, să nu uităm că avem noi aici ditamai războiul, de care parcă nu ne temem deloc, deși acesta provoacă morți și răniți zilnic

Pe șoselele din România se moare ca la război. Și nu e doar o metaforă. Sunt statistici care arată că țara noastră are cel mai mare număr de morți rezultat în urma accidentelor rutiere din Uniunea Europeană. Noroc cu pandemia, pentru că restricțiile au mai redus mobilitatea oamenilor și nu ne-am luat rudele cu fărașul de pe șosele.

Cuvântul ăsta - „statistici” - este prea sec și rece

Dacă am urmări imaginile din documentarul lui Mandachi, am vedea că statisticile acestea sunt, de fapt, mari drame care nu au cum să nu te cutremure. Imagini din „30 minute și 15 merite” ar trebui să ruleze în fiecare pauză publicitară, la toate posturile de televiziune - de la Taraf TV, la ultimul post de știri pentru că indolența la volan vizează foarte multă lume, indiferent de mediul în care trăiește. Și, să sperăm că, de jumătate de oră de când scriu rândurile astea, nu a mai murit nimeni sau nu a rămas schilodit pe viață.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News