Data publicării:

Ce mănâncă Adrian Enache pentru a se menține în formă. Artistul a făcut o descoperire alimentară: Sunt excepționali

Autor: Valentina Miu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Adrian Enache
Adrian Enache
Adrian Enache, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși din România, a fost invitatul Georgianei Ioniță Toader în emisiunea „Oracolul Vedetelor”, unde a vorbit despre alimentele pe care le consumă cel mai des. 

Adrian Enache, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România, a dezvăluit în emisiunea Oracolul Vedetelor cum arată meniul său, dar și ce descoperire alimentară a făcut.

„În general îmi place să mănânc gătit, la cuptor, nu prăjeli. Îmi plac foarte mult cartofii la pungă, pentru că se frăgezesc așa bine și sunt ca și fierți, carnea de curcan o mănânc, pentru că este sănătoasă, mai prind câte o cărniță de struț, că este fără colesterol. Am descoperit, de curând, micii de struț, care sunt excepționali. Dacă mănânci doi mici de struț, nu mai ai nicio problemă, nu îți vin nici pe gât înapoi sunt foarte bine făcuți, iar carnea, așa cum am spus, nu are deloc colesterol. Caut să mănânc lucruri fine și puțin. Puțin și bun, acesta este termenul cel mai potrivit pentru mine.

Nu știu dacă mănânc o dată sau de două ori pe an o tochitură sau ceva la ceaun, un purceluș. Eu tot mă gândesc că trebuie să urc pe scenă sau să joc fotbal și niciodată nu pot să mănânc. Dacă mănânc înainte să cânt și trebuie vreo patru, cinci ore ca mâncarea să se digere, nu e ok, sare bucata de carne pe scenă. Și la fotbal este la fel.

Chiar aseară am avut un antrenament și ne-am dus la o terasă toți băieții să bem o bere. După efort, nu poți niciodată să bei sau să mănânci ceva. Dacă nu trec cam trei ore, nu ai cum. Se rugau de mine ospătarii să comand ceva, dar nu îmi făcea nimic cu ochiul, pentru că nu îmi era foame”, a spus Adrian Enache în emisiunea Oracolul Vedetelor.

Citește mai departe aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel