Ce lider PNL îi vrea locul lui Gheorghe Falcă în Arad
Gheorghe Falcă are adversar în PNL Arad.
Deputatul Eusebiu Pistru candidează împotriva lui Gheorghe Falcă la președinția PNL Arad. Alegerile vor avea loc în 20 aprilie.
Oana Blaghi, purtătorul de cuvânt al organizaţiei, a declarat: ”Miercuri după masă la ora 17,00 a expirat termenul pentru depunerea candidaturilor, în cursa pentru funcţia de preşedinte rămânând actualul preşedinte, Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad şi deputatul Eusebiu Pistru. Totodată, pentru cele două funcţii de prim-vicepreşedinţi şi-au depus candidatura trei candidaţi, respectiv Iustin Cionca, Sergiu Bîlcea - care ocupă în prezent aceste funcţii şi senatorul Ioan Cristina”.
[citeste si]
În ceea ce priveşte cele 8 funcţii de vicepreşedinţi şi celelalte locuri în Biroul Permanent al organizaţiei, candidaturile sunt mult mai numeroase.
În cadrul şedinţei de miercuri seară, Gheorghe Falcă a făcut cunoscut că el va merge mai departe cu vechea echipă politică, alcătuită din 2 prim-vicepreşedinţi şi 8 vicepreşedinţi, aflaţi şi în prezent în funcţii.
Deputatul Eusebiu Pistru, contracandidatul lui Gheorghe Falcă, a făcut cunoscut, printr-un comunicat de presă, că numărul delegaţilor liberali arădeni la Conferinţa Judeţeană va trebui recalculat, ca urmare a deciziei conducerii centrale a PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News