Data publicării:

Ce a promis Victor Ponta în Drumul Taberei legat de metrou

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
ponta metrou
ponta metrou

Premierul Victor Ponta, alături de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, s-a aflat, vineri, pe şantierul de construcţie de la magistrala de Metrou care va lega Drumul Taberei de Universitate.

 "Îmi pare rău că s-au pierdut doi ani, din 2010 până în 2012 nimeni nu s-a gândit cum să facă aceste lucruri să funcţioneze", a spus Ponta, adăugând că este convins că, împreună cu ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, va inaugura, la momentul respectiv, primul tren care va trece pe noua linie.

 Premierul a ţinut totodată să precizeze că metroul va fi trecut în administrarea Primăriei, dar Guvernul va finanţa în totalitate toate investiţiile începute.

La rândul său, ministrul Transporturilor a arătat că speră ca ritmul lucrărilor să fie menţinut, deoarece traficul din Drumul Taberei este un "calvar".

 Tronsonul de metrou Drumul Taberei-Universitate va fi pus în funcţiune în 2016, cu o întârziere de un an.

 Cu o lungime totală de aproximativ şase kilometri, tronsonul de metrou va avea zece staţii, la Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor, şi va acoperi, în principal, un bazin cu un număr de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei.

 Primele trenuri pe Magistrala 5, de la Râul Doamnei şi de la staţia Valea Ialomiţei, până la Eroilor, ar fi trebuit puse în funcţiune în cursul anului 2015.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel