Ce își urează Ion Iliescu de ziua onomastică
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, cu ocazia zilei de Sfântul Ion, că își dorește, în primul rând, multă sănătate în 2013, iar toate "forţele societăţii" româneşti să fie "antrenate într-un mers ascendent", pentru a putea depăși un an care se prefigurează a nu fi "simplu".
La prima şedinţă a conducerii PSD din acest an, organizată la sediul central al partidului, fostul președinte al României Ion Iliescu a declarat: "E prima întâlnire a BPN, de aceea am venit, că e primul BPN la început de an şi ne sfătuim în legătură cu începutul de an. Sper să nu dureze mult. O să stau acasă după şedinţă", a spus Iliescu, citează Mediafax.
"Am făcut de serviciu la telefon toată dimineaţa. Acum am lăsat telefonul acasă, soţia continuă aceeaşi operaţiune. Sunt multe mesaje de la prieteni, cunoscuţi, prieteni mai vechi, mai noi", a explicat președintele de onoare al PSD modul în care și-a petrecut dimineața acestei zile când românii sărbătoresc Sfântul Ion.
Fostul preşedinte a arătat că va primi şi de la Palatul Cotroceni un buchet de flori. "Am auzit că de la Cotroceni au spus că o să-mi trimită un pachet de flori", a spus fostul şef de stat.
Ion Iliescu a arătat și ce își dorește de la anul 2013. "Pentru acest an îmi doresc sănătate înainte de toate. E un an nu simplu, dar în acelaşi timp promiţător. A fost un an tulbure anul trecut. Sunt premise ca să se desfăşoare o muncă mai ordonată la nivelul tuturor structurilor statale. Nu este un an simplu, e complicat, cu probleme economice, sociale şi trebuie să antrenăm toate forţele societăţii pentru un mers ascendent. Este ceea ce-mi doresc", a spus Iliescu.
Acesta a mai arătat că este angrenat în două mari proiecte, unul la Academie, unde coordonează relansarea unei noi Enciclopedii a României, care, spre deosebire de cea a lui Gusti, să cuprindă un capitol despre apele României, şi altul privind scrierea propriilor "Amintiri", referitoare la perioada trăită din copilărie până în 1989.
Fostul președinte își va sărbători ziua onomastică în familie, alături de soţia sa, Nina, așa cum a făcut și în ultimii doi ani.
În ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înainte mergătorul Domnului, 1.957.468 de români, dintre care 1.429.887 de bărbaţi şi 527.581 de femei își sărbătoresc onomastica, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News