Data publicării:

Ce îi răspunde BNR preşedintelui Băsescu referitor la electoRata

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
bnr
bnr

Banca Naţională a României  îi răspunde președintelui Traian Băsescu, prin intermediul unui comunicat, că nu a iniţiat măsura privind acordarea de credit fiscal românilor cu venituri mici care îşi restructurează ratele la credite.

"Proiectul schemei de stimulare a consumului prin măsuri fiscale (care să faciliteze pentru următorii doi ani o reeşalonare a creditelor contractate la bănci de populaţia cu venituri sub nivelul salariului mediu net pe economie) nu a implicat şi nu va implica, din partea Băncii Naţionale a României, niciun fel de decizii de politică monetară sau bancară. Schema în cauză se bazează, în esenţa ei, pe măsuri fiscale, fiind concepută, iniţiată şi dezvoltată de ministrul delegat pentru Buget, domnul Liviu Voinea. Semnificativ, în acest sens, este faptul că întreaga motivaţie a acestei măsuri a făcut obiectul unui articol publicat recent pe site-ul Financial Times sub semnătura domnului Voinea", se arată în documentul citat.

 "O echipă din BNR adecvată temei propuse, formată din experţi din departamentele supraveghere, reglementare bancară, stabilitate financiară şi juridic, a participat la discuţiile cu echipa Ministerului Finanţelor, FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, furnizând date statistice şi făcând evaluări. Elementele considerate esenţiale de către experţii BNR (respectiv caracterul voluntar al schemei fiscale şi negocierea individuală de către debitori cu băncile comerciale) apar în forma actuală a proiectului", se arată în comunicatul remis de BNR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel