Data publicării:

Ce-i sugerează Năstase lui Prună. "Există precedente"

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Fostul premier Adrian Năstase îi face o sugestie ministrului Justiției, Raluca Prună. 

"Sugestia este de a se decide deschiderea unei tipografii într-un penitenciar. Există precedente. Astfel, în 1947, la Închisoarea Văcăreşti, funcţiona o imprimerie. Interesant, imprimeria, cunoscută în epocă, a funcţionat şi înante de război şi în timpul războiului dar şi după război. Acest model ar putea fi preluat de guvernul actual şi el ar putea fi chiar îmbunătăţit. Spre exemplu, la Penitenciarul Jilava, ar putea fi înfiinţată o tipografie iar pedepsele ar putea fi reduse cu câte 20 de zile pentru cei care vor tipări cărţile lui Liiceanu sau Cărtărescu.

PS Cartea 'În zarea nemuririi', tipărită la Puşcăria Văcăreşti, a fost scrisă de un autor american – Prentice Mulford – care a murit în 1891, cam aventurier, boem, umorist. Nimic special. Doar faptul că în 1947, în România se publica traducerea unei lucrari a unui scriitor american. Iar traducătorul – Al. E.Russu-Bahmut – semnează prefaţa, adăugând şi menţiunea 'Magnetizor'. Nu ştiu dacă această profesie mai există şi dacă este trecută în nomenclatorul legii unice a salarizării" a scris Adrian Năstase, pe blogul său

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel