Ce i se pune lui Victor Ponta în sucul de portocale
Premierul Victor Ponta, a participat sâmbătă, la Târgul Indagra, el fiind însoțit și de soția sa Daciana Sârbu. Cu acest prilej, prim-ministrul a gustat bunătățile oferite producătorilor prezenți la eveniment, iar soția sa a dezvăluit și câteva din obiceiurile alimentare ale premierului.
Victor Ponta a avut ocazia la Târgul Indagra să taie "cea mai mare pâine din România", de 60 de kg, nu înainte de a primi acceptul soției sale de a mânca "liniștit" pâinea ecologică fără iod oferită de unul dintre participanți. ,,Ştiu că de asta îmi dă acasă, nu mai prind din aialaltă", a declarat Ponta, potrivit NewsIn.
În schimb, la standul cu miere şi siropuri, un producător a început să-i povestească primului-ministru despre virtuţile cătinei, acesta replicând că le cunoaște. Însă, Daciana Sârbu a completat: ,,Dar ştiţi ce nu ştie? Că primeşte în fiecare dimineaţă o lingură de cătină în sucul de portocale. Ar trebui să îi învăţăm pe oameni că are mai multă vitamina C decât portocalele, kiwi", a spus Daciana Sârbu. ,,Ba da, ştiu", a replicat Ponta.
Prim-ministrul a fost ofertat și cu un produs care i-a ,,bulversat" pe americani, mai exact pălincă cu miere. Acesta s-a arătat reticent iniţial, spunând că ar fi mai bine să guste mai întâi Daniel Constantin, iar dacă totul este bine o să ia şi el. ,,Ia ziceţi-mi. Cu scutul ştiu că i-am bulversat (pe americani n.r.). Palincă românească cu miere românească. A verificat SPP-ul? Nu fost cineva înainte? Ia tu, Daniel, şi după 10 minute beau şi eu dacă e", a spus în glumă pesedistul, care a rămas încântat de gustul preparatului, după ce l-a testat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News