Data publicării:

Ce faci la trecerea la nivel cu calea ferată. Măsura care nu se mai învață în școala de șoferi / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Titi Aur a venit cu sfaturi utile pentru a evita situațiile neplăcute la trecerea la nivel cu calea ferată.

În cadrul emisiunii „De Ce Conducem“, la DC News, Titi Aur a vorbit despre pericolele la care se expun șoferii la trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când aleg să treacă fără a se asigura cât de puțin, în condițiile în care vizibilitatea nu este tocmai bună.

„Haideți să vă spun cum am fost eu învățat când am făcut școala de șoferi. Pe timpul ăla chiar se făcea teorie. În afară de faptul că ne-au învățat că roata trebuie să se oprească, că trebuie să te asiguri, în cazul în care nu ai vizibilitate din cauza faptului că e noapte, că e ceață, că plouă, că e vegetație, ne-au învățat să deschidem geamul și să încercăm să ascultăm. Trenul se aude!

Încerci să îți iei toate măsurile și avansezi puțin câte puțin până ești sigur că nu vine trenul. Pericolul este atât de mare încât nu poți să îți asumi că poate ai noroc. De cele mai multe ori ai noroc și sunt foarte mulți care trec la noroc și care scapă. Noi vedem doar pe cei care nu scapă. Probabilitatea să te intersectezi exact cu trenul este foarte mică. Pe noi ne-a învățat instructorul să dăm geamul jos și să încercăm să ascultăm. Sub nicio formă nu ne asumăm să trecem fără să fim siguri.

Ba mai mult, chiar la bariera la care ai acel semnal roșu sau albul care arată că nu vine trenul, trebuie să te asiguri. De fiecare dată mă asigur, iar după ce se ridică bariera nu ai voie să pleci până nu se oprește acel semnal. Știu că rămâi și fără permis. Treci după ce s-a stins roșu. Sunt lucruri banale, simple, dar care nu se aplică“, a spus, la DC News, Titi Aur.

CITEȘTE ȘI        -       EXCLUSIV  Caz concret de „nesimțire“ în trafic. Cum un biciclist era să fie acroșat de o mașină / Analiza specialiștilor / video

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel