Bogdan Chirieac, analist politic, s-a aflat luni seara în direct la România TV unde a comentat gestul lui Florin Cîțu de a fi și ministru interimar de Finanțe timp de 45 de zile, tocmai pentru a controla modul în care se vor împărți banii la rectificarea bugetară din luna august, lucru ce l-ar avantaja în candidatura pentru șefia PNL.
”Se întâmplă exact așa. Domnul Cîțu are alegeri pe 25 septembrie, trebuie să convingă președinții de organizații ai PNL din toată țara, primarii au un rol fundamental și exact asta se întâmplă. Dacă o mai fi și adevărat, că nu știm, că s-au luat niște comisioane la împrumuturile record din istoria României, în moduri săvârșite de ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, și de premierul Florin Cîțu pe parcursul a aproape doi ani, nu știu cât ar fi comisionul, dar dacă ar fi 1%, însemnă 1,34 de miliarde. Asta dacă ar fi adevărat. Avem surse, dar nu sunt asumate. Deci lucrul acesta ar trebui lămurit, s-au luat sau nu comisioane pentru că schimbarea în crucea verii, fără nicio explicație solidă a fostului ministru Alexandru Nazare, ar avea inclusiv acest mobil, nu doar câștigarea alegerilor în PNL. În același timp, nu înțeleg de ce s-ar chinui atât de tare domnul Cîțu să împartă bani primarilor liberali pentru că teoretic dânsul câștigă președinția PNL, fiind sprijinit de președintele Klaus Iohannis. Am văzut ceea ce a văzut toată lumea. Cu siguranță nu mi se pare că președintele Iohannis l-ar sprijini pe actualul președinte al PNL, domnul Ludovic Orban. Nu mi s-a părut deloc lucrul acesta. Pe surse știm cu toții lucrul acesta că domnul Cîțu ar fi preferatul domnului Iohannis. S-a vehiculat și o a treia personalitate, candidat la șefia PNL, domnul Dan Motreanu, înțeleg că dânsul nu vrea să candideze, să vedem dacă o să mai apară un alt candidat în ultimul moment. Chestiunea cu Nazare și banii pe care îi împarte Cîțu sunt lucruri absolut scandaloase, pe care eu nu le-am mai văzut de foarte multă vreme în politica românească”, a declarat Bogdan Chirieac.
Florin Cîţu a anunţat ce a făcut din poziţia de ministru interimar de Finanţe. CITEȘTE AICI: Primul lucru pe care l-a făcut Cîţu când a ajuns ministru de Finanţe
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă